Universitatea din Petroșani, prima instituție academică din România care-și deschide un centru de înscriere în Uniunea Europeană, la Viena
Acordurile de colaborare încheiate anul trecut între Universitatea din Petroșani și Innovateur Technicum Austria, respectiv FH Technicum Wien din Austria își dovedesc din plin eficiența. Săptămâna trecută, rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin împreună cu conf.univ.dr.ing. Olimpiu Stoicuța au avut o serie de noi întrevederi în Capitala Austriei – Viena, cu reprezentanți ai mai multor instituții academice, economice, profesionale și ai mediului academic asociativ, concretizate prin demararea unor noi acorduri de cooperare în domeniul educațional și de cercetare.
Astfel, cu sprijinul Innovateur Technicum Austria, începând cu acest an, Universitatea din Petroșani va avea un centru de înscriere pentru potențialii studenți, masteranzi și doctoranzi din Diaspora românească din Austria. ”Am avut o întâlnire cu partenerii noștri de la Innovateur Tchnicum, Adrian Manole și Victor Maier, dar și cu secretarul general al Societății Austria-România (care reprezintă Diaspora românească din Austria), Lukas Marcel Vosicky de la Academia de Științe din Austria. Ne vom bucura de sprijinul acestora în ceea ce privește promovarea ofertei noastre academice, în vederea atragerii de studenți din Austria, în special pe locurile alocate Românilor de Pretutindeni. În acest scop, Universitatea din Petroșani a deschis la Viena un centru de înscriere, noi fiind de altfel prima universitate din România care face un astfel de demers la nivelul UE”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.
În cadrul vizitei întreprinse la Viena, delegația Universității din Petroșani a avut o serie de întrevederi și la Universitatea de Științe Aplicate (FH Technicum Wien) din Austria, împreună cu care deja au fost demarate oportunități de colaborare atât în cadrul programului Erasmus+, cât și în ceea ce privește Școala Doctorală. ”Avem deja un doctorand al acestei universități din Austria la noi, la Petroșani. Este vorba despre Michael Windisch, care este șeful Centrului de Competențe Electronice și Tehnologia Comunicării de la FH Technicum Wien. La sediul acestei instituții academice din Austria ne-am întâlnit cu rectorul Fritz Schmollebeck, cu care am convenit să continuăm colaborarea, inclusiv în derularea de noi programe Erasmus+ dar și în derularea de parteneriate europene în domeniul cercetării”, informează rectorul Radu Sorin.
La fel de importantă a fost și întâlnirea cu prof.dr. Martin Wendland și dr.ing. Rafat Al Aftif de la Universitatea pentru Resurse Naturale și Științe ale Vieții (BOKU) din Viena. ”Colaborarea cu această universitate din Austria ne deschide o serie de oportunități în ceea ce privește domeniul cercetării, în mod special pe specializările de mediu și utilizare a cărbunelui în domeniul agricol, la fertilizarea solului. Aici, se deschid o serie de oportunități de colaborare și cu Universitatea din Bor (Sebia) cu care am început recent relații de colaborare, dar și cu universitățile din Belgrad și Novi Sad. Evident și în această nouă relație de parteneriat academic, vizăm realizarea unor schimburi de studenți și de cadre didactice, prin programul european Erasmus+”, spune rectorul Radu Sorin.
Una dintre cele mai importante întâlniri pe care delegația UPET a avut-o la Viena este cea cu președintele Asociației Transfrontaliere a Țărilor Dunărene, prof.dr. Erhard Busek, personalitate marcantă a vieții academice și publice din Austria, doctor în drept al Universității din Viena, fost vicecancelar al Austriei și fost ministru al Educației din această țară. ”Am fost onorați de invitația primită din partea domnului prof.dr. Erhad Busek de a face parte din uniunea academică a Asociației Transfrontaliere a Țărilor Dunărene, alături de alte 19 prestigioase universități din România care sunt deja membre ale acestui for academic european. Acest statut ne va deschide, în mod categoric, noi oportunități de dezvoltare a activităților noastre, în mod special în domeniul parteneriatelor în cercetare cu alte universități din țările riverane Dunării”, explică prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.
Dincolo de succesul evident al acestor demersuri care deschid un drum european pentru Universitatea din Petroșani, de remarcat ar mai fi faptul că, la deschiderea Centrului de înscriere al UPET de la Viena a participat și Ulrich Habsburg-Lothringen, reprezentant al celebrei Case Imperiale de Habsburg, care a făcut dovada unor remarcabile cunoștințe despre istoria Universității din Petroșani.
[slideshow_deploy id=’13835′]