Cei mai sinceri și cei mai frumoși mesageri ai iubirii au fost luni, 25 februarie 2019, la Lupeni, vestitori ai Dragobetelui, într-un reușit spectacol dedicat sărbătorii dragostei la români. Spectacolul a fost găzduit la sala Palatului Cultural din Lupeni, în organizarea Primăriei și Consiliului local din Lupeni, în parteneriat cu Cenaclul ”Pas cu pas” coordonat de prof. Petronela Baldovin și de Ansamblul ”Mesagerii Iubirii” coordonat de prof. Mariana Peptenaru.
Zeci de copii frumoși și talentați din municipiul Lupeni, care-și descoperă pasiunea în cadrul celor două ansambluri cutural-artistice din municipiul Lupeni au ucat pe scenă, pentru a transmite mesajul lor pur de iubire, culegând în mod firesc aplauzele numerosului public prezent, ca de fiecare dată, la spectacolele de acest tip organizate aici.
Lupeni marchează finalul lunii februarie și prin alte spectacole care vor avea loc pe scena Palatului Cultural din Lupeni. Marți, 26 februarie 2019, spre exemplu, aici va avea loc reprezentația piesei ”Absent” cu actorul Sergiu Fîrte, într-o piesă a Teatrului ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani pusă în scenă și la Lupeni grație parteneriatului semnat în acest scop de instituția de cultură din Valea Jiului și Primăria Lupeni. Similar, miercuri, 27 februarie, pe scena Palatului Cultural din Lupen, cei mici sunt invitați să vizioneze o altă piesă din repertoriul special destinat copiilor de către trupa teatrului din Petroșani: ”Cei trei purceluși”.