Prognoza meteo pentru luna MARTIE. Temperaturi ridicate și precipitații deficitare în prima parte a perioadei

ANM a dat publicităţii şi prognoza meteo pentru luna martie. Conform estimărilor, vom avea pare de valori termice mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în cea mai mare marte a ţării. De asemenea, precipitaţiile estimate a se înregistra în prima parte a lunii martie vor fi deficitare, urmând ca nivelul lor să crească din a doua jumătate a intervalului prognozat.

După episodul de iarnă severă, vremea revine la normal. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) anunţă că de luni începe să se încălzească uşor, însă va mai fi ger dimineaţa, local în regiunile centrale şi izolat în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în special în nordul şi estul ţării, dar condiţiile de apariţie a precipitaţiilor vor fi extrem de reduse.

Conform ANM, nu este exclus ca în perioada 1-8 martie, iarna să lovească din nou cu furie. Luni, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări îndeosebi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 10 grade, iar cele minime, în general, între -8 şi 1 grad. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Prognoza pentru luna martie:

Săptămâna 25.02.2019 – 04.03.2019

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval în cea mai mare marte a ţării, abatere termică pozitivă ce va fi mai pronunţată în nord-estul teritoriului. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.

Săptămâna 04.03.2019 – 11.03.2019

Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acesti interval, la nivelul întregii ţări. Precipitaţiile estimate a se înregistra în această săptămână vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului. Excepţie vor face regiunile nord-vestice, unde cantităţlie de precipitaţii vor fi apropiate de cele nomale ale perioadei.

Săptămâna 11.03.2019 – 18.03.2019

Temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii estimate a se înregistra în această perioadă vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână.

Săptămâna 18.03.2019 – 25.03.2019

Mediile valorilor termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în jumătatea vestică a ţării şi apropiat de cel mormal pentru această perioadă în rest.

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’17636′]