Relațiile de înfrățire ale comunităților din Petroșani și Varpalota (Ungaria) au intrat în cel de-a 20-lea an de desfășurare. De-a lungul timpului, între cele două localități europene s-au legat relații de parteneriat care, în opinia primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, au adus o serie de beneficii sociale și culturale pentru cetățenii celor două orașe.
”Participarea copiilor de la școlile din Petroșani și Varpalota la o serie de tabere de reciprocitate, schimburi culturale, colaborarea pe linie de societate civilă, competiții sportive, schimburi de experiență la nivelul administrațiilor locale și participarea comună la derularea unor proiecte europene de succes, sunt tot atâtea argumente care demonstrează că această relație de înfrățire funcționează foarte bine și trebuie să meargă înainte”, apreciază primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
În acest scop, comisia comună constituită la nivelul celor două administrații publice locale a elaborat deja și ”Programul comun pentru anul 2019 al localităților Petroșani și Varpalota”. Acesta urmează să fie supus aprobării Consiliului local al municipiului Petroșani, în cadrul ședinței de la finalul lunii februarie, urmând ca același lucru să fie făcut și în cadrul ședinței Consiliului local din localitatea din Ungaria.
În acest program se regăsesc și o serie de activități devenite deja tradiționale, precum organizarea taberelor de reciprocitate, cu grupuri de câte 20 de elevi și 5 însoțitori, participarea unor delegații oficiale din cele două orașe la ”Zilele Muncipiului Petroșani”, respectiv ”Ziua Victoriei”. Primarul municipiului Petroșani spune că, având în vedere că anul 2019 consemnează și 20 de ani de la deschiderea raporturilor de colaborare dintre cele două comunități, vor fi organizate și două evenimente speciale care să marcheze acest eveniment, unul la Petroșani (programat deja pentru data de 25 martie) și altul la Varpalota (în perioada 7-9 iunie).