Lucrările ședinței de Consiliu local din 28 februarie 2019 de la Petroșani au început cu un moment festiv prilejuit de înmânarea distincției de ”Cetățean de onoare al municipiului Petroșani” care i-a fost atribuită de forul legislativ petroșenean dr.ing. Constantin Lupu.
”Pentru întreaga sa activitate pusă în slujba societății civice a municipiului Petroșani, pentru promovarea acestei comunități în țară și în lume, i se conferă titlul de Cetățean de onoare al municipiului Petroșani, domnului dr.ing. Lupu Constantin”, a arătat, în cadrul festivității, primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Fost director general al Institutului National de Cercetare – Dezvoltare (INCD) INSEMEX Petrosani, dr.ing. Constantin Lupu și-a dedicat o parte însemnată din viață activităților de cercetare și inovare într-un domeniu de activitate în care erorile se contabilizeazã în pierderi de vieți omenesti. De altfel, înteaga sa activitate profesională este legată de apreciatul institut de cercetare dezvoltare INSEMEX din Petroșani, în cadrul căruia a activat încă din anul 1975 și pe care l-a condus spre obținerea recunoașterii calității de institut de cercetare de importanță națională.
Inovațiile sale au fost premiate cu medalii de aur și cu alte prestigioase distincții, atât în țară cât și pe plan mondial.
Dr.ing. Constantin Lupu a fost de asemenea o ”piesă” importantă în angrenajul administrației publice locale, ocupând, preț de mai multe mandate, unul din locurile destinate membrilor Consiliului local al municipiului Petroșani, din coponența căruia face parte, de altfel, și în prezent.
”Trebuie să le mulțumesc colegilor din Consiliul local care au acceptat propunerea domnului primar Tiberiu Iacob Ridzi de a mi se conferi titlul de Cetățean de onoare al municipiului Petroșani. Majoritatea dintre dumneavoastră mă cunoașteți, dar trebuie să subliniez cu privire la cei 45 de ani de activitate în cadrul INSEMEX Petroșani, perioada 2005-2014, în care am condus acest institut care atunci a primit titlul de institut național de cercetare-dezvoltare. A fost un lucru extraordinar obținut de comunitatea noastră, acela de a avea un asemenea institut unic în județul Hunedoara, aici, la Petroșani. În acest scop am avut de dus o luptă grea, nu a fost ușor pentru că, la vremea respectivă, se dorea ca și acest institut să fie privatizat. Iată cu nu s-a privatizat și, datorită oamenilor săi de excepție, INSEMEX a devenit o emblemă a municipiului Petroșani. Vreau să vă spun că în obținerea avizării de la ministere, pentru obținerea acestui statut, echipa noastră s-a bucurat de un sprijin care trebuie evidențiat aici, din partea doamnei Monica Iacob Ridzi. Eu personal și cred că mulți dintre noi ne mândrim că există un astfel de institut național, recunoscut pe plan național și internațional, la Petroșani. Sunt onorat de această carte de onoare pe care am primit-o astăzi și cred că ea se datorează succesului întregii echipe de la INSEMEX pe care am avut onoarea să o conduc”, a spus dr.ing. Constantin Lupu.