În epoca tehnologiei digitale, rolul pe care fotografia îl are în limbajul comunicării interumane este, fără dubiu, unul definitoriu. Grație rețelelor sociale, exprimarea prin imagine substituie din ce în ce mai mult cuvintele și, dacă până de curând, o imagine făcea cât o mie de cuvinte, astăzi putem spune că o imagine artistică poate concura chiar și plăcerea lecturării unei cărți bune.
Cu aceleași gânduri și preocupări tipice celor mai mulți dintre tinerii erei digitale a pornit și pasiunea lui Sergiu Vințan pentru fotografie. O pasiune care, așa cum corect a observat și primarul Vulcanului, Gheorghe Ile, debuta cu aproape un deceniu în urmă, pe vremea când Sergiu era doar un copilandru. Însoțit de ambiție, studiu, tehnologie de calitate dar și un tot mai pregnant simț artistic, Sergiu a făcut, an de an, salturi calitative semnificative în limbajul artei fotografice, evoluând de la simplele fotografii cu prietenii sau ”vederile” din locurile vizitate în vacanță, la cadrul fotografic de exelență, cu unghiuri, lumini și detalii pretențioase, urmărite cu meticulozitate. De aici și până la arta fotografică, prin combinarea unor elemente fotografice distincte în cele mai ciudate viziuni și concepții artistice, nu a mai fost pentru Sergiu decât un singur pas.
Dacă este să-l credem pe apreciatul artist fotograf Francisc Németh (singurul membru din regiunea noastră al Asociației Internaționale a Artiștilor Fotografi), atunci este clar faptul că, prin fotografiile sale, Sergiu Vințan este nu doar autor al unui limbaj universal coerent și vibrant, ci este capabil de ceea ce poate părea, în vremurile de astăzi, aproape imposibil, și anume de un dialog, prin imagini, între… generații. Nu întâmplător, la vernisajul expoziției foto de debut a lui Sergiu Vințan, eveniment consemnat joi, 28 februarie 2019 la Biblioteca Universității din Petroșani, am putut consemna prezența unui public aproape imposibil de adunat laolaltă într-o orice altă conjunctură. De la copii abia porniți în viață și până la seniori de peste 70 de ani ori de la simpli iubitori de fotogafie până la reputați maeștri ai obiectivului fotografic, de la elevi, profesori, medici, primari, jurnaliști și cine știe câte alte categorii profesionale, peste 100 de oameni din toate localitățile Văii Jiului au reușit să-și ofere împreună bucuria unei după-amieze reușite, să socializeze și să-și bucure privirea și sufletul cu cele 40 de creații fotografice oferite de Sergiu Vințan în această expoziție care consemnează debutul drumului său în arta fotografică.
Un drum care, deși necesită încă un ”pavaj” minuțios, pare să fie unul cu sens unic. Nu o spunem doar noi (riscând să fim mult prea subiectivi, datorită fericitei poziții în care ne găsim în cazul lui Sergiu Vințan), ci o spun artiștii prestigioși și fotografii profesioniști care au fost prezenți la vernisaj. Iată doar câteva opinii:
”Am avut fericita ocazie să trec în revistă mai multe imagini ale prietenului meu Sergiu și, împreună am ales câteva dintre cele mai reușite creații fotografice ale sale pe care le puteți vedea în această elegantă expoziție. Pot să vă spun că, într-adevăr, am putut să mă conving că Sergiu Vințan este pe drumul cel bun în acest domeniu. Are tot ceea ce are nevoie un creator de artă: viziune, talent, inteligență, cultură, condiții fără de care nu se poate face artă de nici un fel. Îl felicit pentru acest frumos debut și sper ca, în curând, să-l pot felicita și pentru succese naționale și internaționale obținute la saloanele de artă fotografică, pentru că, dacă va continua să lucreze în același ritm, cu aceeași pasiune, aceste rezultatele așteptate nu vor întârzia să apară. Îl felicit pe Sergiu și sper, de ce nu, ca în curând, el să poată prelua ștafeta în domeniul artei fotografice de la unul mai în vârstă, ca mine”, a spus la vernisaj maestrul Francisc Németh, artist AFIAP, un veteran titrat al artei fotografice din România.
”Am vizualizat la această expoziție al cărei titlu transmite un mesaj puternic, ”My Way”, o serie de imagini din care am înțeles că, da, pentru Segiu, ”My Way” există ! Este un drum, o călătorie care începe astăzi cu un pas. Suntem acum, cu toții, martori la primul pas pe care prietenul nostru Sergiu l-a făcut pe un drum al lui, pe care a avut, iată, curajul să ni-l prezinte. Sunt aici imagini pe care Sergiu le-a văzut, le-a gândit și, într-o formă originală, ni le-a împărtășit. Nu-mi place să vorbesc despre fotografii, pentru că ele vorbesc de la sine și nu întâmplător se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Sigur, Sergiu are la această primă expoziție și ”păcatul” oricărui începător, acela de a vrea să ne spună totul într-un cuvânt. Avem în această expoziție, peisaje, clădiri, natură, umanism, vaci, pești, asfințit, răsărit, ape albastre, ape negre, cer senin, nori și fulgere… Așa am început toți. Toți am pornit de la kilometrul zero. Important e să înțelegem că suntem martorii kilometrului zero al lui Sergiu Vințan. Mai departe, e drumul lui. Cert este că mă simt în siguranță ca, atunci când obosesc, să-i dau aparatul lui Sergiu convins că acest drum al fotografiei artistice nu se termină cu generația noastră ci, iată, începe cu alți oameni pasionați. Drum bun pe această linie, Sergiu Vințan !”, a spus la rândul său artistul fotograf Sorin Oprea.
În aceeași notă de optimism și încurajare s-au înscris și aprecierile pe care tânărul artist de numai 17 ani le-a primit din partea altor artiști fotografi profesioniști din Valea Jiului, precum Ionel Anastasescu, sau Csaba Lörincz ori a unor valoroși creatori de artă precum Petru Birău sau Radu Chința. Așa cum o confirmare în plus a valorii expoziției sale de debut vine pentru Sergiu Vințan odată nu doar cu frumoasele cuvinte primite, ci și cu invitația de a-și expune, pe viitor, lucrările sale în cadrul altor expoziții personale, invitații primite deja din partea primarului municipiului Vulcan – Gheorghe Ile sau a primarului orașului Uricani – Dănuț Buhăescu, prezenți la acest vernisaj.
Vă prezentăm alăturat și câteva din imaginile pe care Sergiu Vințan a decis să le urce pe simezele primei sale expoziții de fotografie. Dacă vreți să le vedeți în condiții grafice de execelență sau dacă ați ratat participarea la vernisaj, vestea bună este că expoziția foto ”My Way” poate fi vizitată gratuit până în data de 7 martie 2019 (de luni până vineri), la Biblioteca Universității din Petroșani, între orele 9-16.
De asemenea, dacă vreți să vedeți nu doar aceste 40 de creații fotografice alese de Sergiu Vințan pentru expoziția sa de debut, ci încă alte sute de fotografii realizate de tânărul artist, vestea bună este că beneficiile erei digitale, ale Internetului și rețelelor de socializare fac posibil acest lucru, Sergiu fiind, la rândul său, asemeni întregii sale generații, conectat la ”expoziția foto” permanentă de pe Instagram. Aici îl puteți găsi, așa cum chiar el avea să ne mărturisească, foarte simplu: Dați un Follow pe Instagram pe adresa: @vintan_sergiu !
Tot ceea ce, în dubla mea calitate de semnatar al acestui reportaj și, mai ales, de tată al tânărului artist debutant, mai pot adăuga este: Felicitări, Sergiu ! Sunt mândru de tine ! Mulțumiri tuturor celor ați fost alături de fiul meu la acest important pas în, poate, viitoarea sa carieră dar, în mod cert, în această frumoasă pasiune artistică. Mulțumiri, colegilor din presă și tuturor celor care au avut ceva de spus despre acest eveniment.
Fotografii realizate de:
Livia Andronache și Sergiu Vințan