Când începe Postul Paștelui ortodox și catolic în 2019
Când începe Postul Paștelui Ortodox și Postul Paștelui Catolic în 20192302
Anul acesta, Postul Sfintelor Paști începe în 11 martie, iar Paștele ortodox va fi sărbătorit în 28 aprilie, potrivit calendarului ortodox. Postul Catolic începe în 6 martie, odată cu Miercurea Cenușii, iar Paștele catolic va fi sărbătorit pe 21 aprilie.
Este cel mai lung post din an, care durează şapte săptămâni şi care se ţine nu doar în amintirea jertfei Mântuitorului şi a Învierii Lui, ci şi a postului de 40 de zile pe care Iisus Hristos l-a ţinut înainte de ispitirea de pe Muntele Carantaniei.
Pentru creștinii ortodocși, Postul Paștelui, cel mai aspru de peste an, reprezintă în primul rând evitarea tuturor alimentelor de origine animală, carne, lapte, ouă, brânză, dar și a vinului și uleiului, în unele zile. Dincolo de acest post „alimentar“, este esenţial ca fiecare să se îngrijească de suflet, prin rugăciune, milostenie, renunțare la pofte de tot felul și împăcare cu toţi cunoscuţii.
Spre deosebire de postul ortodox, cel catolic este înainte de toate luptă interioară pentru înfrânarea patimilor, pentru a fi în bunăînțelegere cu ceilalți și secundar oprire de la alimentele nepermise.
Pentru creștinii romano-catolici, Postul Paștelui începe odată cu Miercurea Cenușii, când, în biserică, toți credincioșii primesc cenușă pe cap, simbol al pocăinței. Credincioșii catolici consideră Postul Mare un timp special de rugăciune şi de aşteptare a Învierii Mântuitorului.
Ei evită nu doar mâncărurile pe bază de carne, cu excepția peștelui, ci traversează și un interval de timp în care fac milostenie, se roagă, renunță la ceea ce le face plăcere și la poftele culinare. În Vinerea Mare, se mănâncă fie o dată pe zi pe săturate, fie de 2-3 ori, dar câte puțin