ORA de VARĂ 2019: Când se vor da ceasurile înainte și vom dormi mai puțin cu o oră

Anual, în ultima duminică a lunii martie, România trece la ora de vară. În 2019, trecerea se va produce în noaptea de 30 spre 31 martie atunci când ceasurile se vor da înainte, iar ora 3:00 va deveni ora 4:00.

Ora de vară este ora legală adoptată de unele țări sau teritorii pe timpul unei părți a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii și până la o dată din timpul toamnei. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1917, în timpul Primului Război Mondial.

În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 03:00 devine 04:00). Cu alte cuvinte, România va trece de la ora de iarnă la cea de vară în noaptea de 30 spre 31 martie, drept urmare, ora 3.00 va deveni ora 4.00.

Românii trebuie să ştie că este foarte posibil ca ora de vară să nu mai trebuiască a fi schimbată foarte curând. Și asta pentru că, din luna octombrie a anului 2019, la nivelul Uniunii Europeane există deja dezbateri ca ceasul să nu mai fie dat înainte sau înapoi în funcţie de anotimp.

De ceva vreme, subiectul schimbării orei este intens dezbătut de Parlamentul European şi de un număr mare al statelor membre ale Uniunii Europene. În vara anului 2018, Comisia Europeană a organizat o consultare publică pe acest subiect, la care 84% dintre europeni au răspuns în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei.

Astfel că, până în luna aprilie a anului 2019, fiecare stat membru al UE ar trebui să comunice dacă intenţionează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă. Ultima schimbare obligatorie a ceasului ar avea loc pe 31 martie, iar ţările care vor dori să treacă permanent la ora de iarnă vor putea face acest lucru pe 27 octombrie. Conform unui studiu, majoritatea românilor doresc păstrarea pe tot parcursul anului a orei de iarnă.

Sursa: capital.ro