Proprietarii de tractoare din Petroșani s-au întâlnit astăzi cu reprezentanții Registrului Auto Român de la Deva, în parcarea de la stadionul municipal ”Jiul” din Petroșani pentru a-și efectua inspecția tehnică obligatorie care le dă dreptul de circulație cu mașinile agricole pe drumurile publice. Până acum, pentru a face acest control, proprietarii de tractoare erau nevoiți să meargă până la Deva, unde se află singurul punct RAR autorizat pentru a face acest tip de ITP.
Fermierii din Valea Jiului au semnalat această situație în audiențele de la Biroul Teritorial Petroșani al Consiliului județean Hunedoara, unde l-au rugat pe administratorul public al județului, Costel Avram să intervină în simplificarea acestei proceduri. O primă evaluare a modului în care acest lucru este legal și posibil a fost făcută miercurea trecută, în cadrul programului de audințe susținut de Costel Avram la Petroșani, unde reprezentanții fermierilor au fost puși în legătură directă cu reprezentanții RAR Deva.
Rezultatul discuțiilor s-a concretizat astăzi, prin efectuarea primelor ITP-uri pentru tractoare în Valea Jiului, de către delegații RAR Deva. La eveniment a fost prezent și Costel Avram, administatorul public al județului Hunedoara.
”Așa cum au promis săptămna trecută, reprezentanții Filialei Hunedoara a RAR au fost prezenți astăzi la Petroșani pentru a efectua inspecția tehnică a tractoarelor din proprietatea gospodarilor din Valea Jiului. Demersul vine după ce acest lucru mi-a fost solicitat de mai mulți momârlani, în audiențele din luna februarie de la Biroul Teritorial din Petroșani al Consiliului județean. Am ținut să fiu și eu prezent astăzi la întâlnirea proprietarilor de mașini agricole cu cei de la RAR, pentru a mă asigura că acest demers are finalitate, dar și pentru a face dovada faptului că, atunci când există preocupare în soluționarea unor probleme ridicate de cetățeni, mai devreme sau mai târziu, lucrurile își găsesc o firească rezolvare. În acest caz, lucrurile s-au mișcat rapid și nu pot decât să le mulțumesc celor de la RAR Deva că au înțeles situația semnalată de mine și au răspuns cu promptitudine, reușind astfel să vină în sprijinul fermierilor din Valea Jiului care au fost scutiți să mai facă un drum la Deva pentru a-și autoriza mașinile agricole”, a declarat Costel Avram.