”Outsider Arts”, inedită expoziție de artă la Palatul Magna Curia din Deva
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva în colaborare cu Spitalul de Psihiatrie Zam, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, vă invită marți, 12 martie 2019, ora 1300, să participați la vernisajul expoziției ”Outsider Art”, eveniment ce se va desfășura în sălile de expoziție ale Palatului Magna Curia, de la etajul superior.
În cadrul expoziției sunt etalate circa 60 de lucrări realizate de către pacienți ai Spitalului de Psihiatrie din Zam, în diferite tehnici, dintre care unele sunt în ulei pe pânză sau pe carton, altele în tempera și acuarelă, pe hârtie sau pe sticlă, precum și câteva obiecte de meșteșug, din lemn, cu tematică diferită. Valoarea lucrărilor a determinat propunerea unei expoziții de artă mai puțin obișnuite, prin prisma autorilor lucrărilor, la care s-a adăugat dorința de a contribui la schimbarea atitudinii, uneori greșite, a societății față de aceste persoane.
„Pentru unii dintre pacienții internați la Spitalul de Psihiatrie Zam, pictura este un mod de a comunica. Gândurile lor cele mai ascunse, ideile, tot ceea ce nu reușesc să comunice verbal, o spun prin intermediul artei. De-a lungul timpului, cadrele medicale din acest spital au colecționat aceste lucrări și ne-am gândit că munca pacienților ar merita să fie cunoscută” a spus Silviu Lungu din cadrul Biroului de calitate al serviciilor medicale, inițiator al proiectului.
„Printre lucrări regăsim o serie de peisaje care prezintă o evoluție plastică în realizarea acestora, uneori observăm testul „copacului” care dezvăluie stadiile bolii, starea și procesul de degradare ori confuzie ale pacientului, alteori se pot vedea peisaje melancolice care surprind frumusețea și bogăția naturii în tonuri calde de verde de China, smarald cu veronesse sau nuanțe de roz. Mai sunt prezente compoziții abstracte sau unele cu personaje sau portrete, realizate în funcție de evoluția bolii cu care se confrunta autorul lucrării”, menționează muzeograful dr. Diana Loredana Pantea, Secția de Istorie și Artă din cadrul muzeului.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 12 martie – 31 mai 2019, de marți până duminică, conform programului de vizitare al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.