Președintele CJH a verificat starea drumului de acces spre cetățile dacice
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, a fost prezent vineri, 8 martie, pe DJ 705 din dorința de a verifica personal starea drumurilor județene care asigură accesul turiștilor spre cetățile dacice din Munții Orăștiei.
În urma vizitei în teren, președintele CJ Hunedoara a concluzionat că pe DJ 705 A Orăștie – Costești – Sarmizegetusa Regia și DJ 705 J Chitid – Ocolișu Mic – Orăștioara de Sus, sunt necesare intervenții de urgență pe anumite porțiuni ale celor două drumuri, motiv pentru care Mircea Bobora a precizat că vor fi luate măsurile care se impun în cel mai scurt timp.
”O situație care trebuie tranșată cu celeritate este problema arborilor doborâți de pe marginea șoselei Costești – Sarmizegetusa Regia care pot pune în pericol traficul rutier în zonă. Luni, vom avea o întrevedere cu reprezentanții Direcției Silvice pentru a stabili măsurile ce se impun în acest caz. Cert este că sunt necesare intervenții de urgență pe anumite porțiuni ale celor două drumuri, motiv pentru care vor fi luate măsurile care se impun în cel mai scurt timp”, a precizat Mircea Bobora, președintele Consiliului județean Hunedoara.
De altfel, conducerea Consiliului județean Hunedoara precizează că după iarna foarte grea, multe drumuri județene necesită intervenții pentru astuparea gropilor, respectiv pentru reabilitare. Din păcate, oficiali județeni spun că acestea vor mai întârzia ca urmare a faptului că în lipsa unui buget aprobat, Consiliul județean Hunedoara nu poate angaja noi lucrări de investiții.