Comunicat de presă: Organizația Județeană PSD Hunedoara

Deputatul PNL de Hunedoara, Lucian Heiuş, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că bugetul este nerealist, bazat pe minciuni, pe cifre umflate, pe cheltuieli umflate şi pe o fugă de răspundere. O declarație care este departe de a face cinste unui finanțist ce a ocupat funcția de director executiv al Direcției Județene a Finanțelor Publice Hunedoara, fiind teleportat ulterior la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice din Regiunea Vest.

Președintele PNL, Lucian Heiuș, copiază, din păcate, modelul președintelui țării – o retorică fără sens, o retorică din care reiese că doar un buget realizat de PNL este perfect. Perfect a fost și bugetul lui Dacian Cioloș, aprobat fără tăgadă de președinte, care prevedea mai puțin cu 16 miliarde lei la Sănătate și mai puțin cu 10 miliarde lei la Educație.

Din păcate pentru liderii Opoziției, dar din fericire pentru români, cifrele oficiale expun și demolează minciunile. Institutul Național de Statistică reconfirmă că în 2018 România a avut o creștere economică de 4,1%, care se adaugă peste creșterea record de 6,9%, din anul 2017.

Este un fapt că performanța guvernării PSD din ultimii 2 ani a fost mult superioară comparativ cu alte guvernări din ultimii 10 ani. Cifrele spun adevărul, ele nu sunt retorică pură.

Ceea ce ar trebui să îl îngrijoreze pe deputatul hunedorean Lucian Heiuș este faptul că, din cauza blocajelor instituționale ale președintelui Klaus Iohannis, comunităţile locale pierd masiv în acestă perioadă. Astfel, pentru că nu colectează integral impozitul pe venit aşa cum era în bugetul pe 2019, se merge în continuare pe formula anului trecut, așa că la nivel local se colectează doar 71,5% din impozitul pe venit. Diferența înseamă 300 de milioane de lei, mai puțin, pentru primăriile țării, în fiecare lună.

Ni se reproșează că, în 2019, comunitățile locale au cu 1 miliard de lei mai puțin, când în realitate, primesc cu 4,6 miliarde de lei în plus față de anul trecut. Ni se reproșează că s-a alocat mai puțin pentru investiții, când în realitate, sunt cu peste 15 miliarde de lei în plus. Ni se reproșează starea sănătății, dar nu vor să vadă cifrele – în bugetul anului 2019 sunt cele mai mari alocări din istoria României pentru Sănătate.

Nu putem să nu ne întrebăm cum va mai avea curajul Lucian Heiuș să mai ceară votul de încredere al oamenilor când blochează bugetul, creșterea alocațiilor cu care s-au lăudat degeaba, continuarea investițiile publice, dar și acordarea indemnizațiilor care depind de publicarea bugetului în Monitorul Oficial. Avem toată convingerea că electoratul îl va taxa așa cum merită.

Reamintim faptul că bugetul pe care Opoziția încearcă să îl blocheze prin orice mijloace prevede: 6 miliarde lei în plus la Sănătate; 9,8 miliarde lei în plus la Educație; 15,4 miliarde lei în plus la investiții; 4,6 miliarde de lei în plus pentru administrațiile locale.

Îi asigurăm pe români că, indiferent de piedici, Executivul și Parlamentul vor continua să pună în aplicare programul de guvernare pentru binele României.

Biroul de presă al Organizației Județene PSD Hunedoara