Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, a participat la cel mai important eveniment de turism din lume – ITB Berlin, derulat în perioada 6 – 10 martie 2019, în Germania.
Rețeaua Geoparcurilor Internaționale UNESCO continuă tradiția participării la ITB. În acest an, Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului a avut șansa să-și prezinte propria ofertă de geoturism și geoprodusele realizate împreună cu partenerii din cadrul proiectului Interreg Danube GeoTour. Vizitatorii prezenți la stand au putut afla informații despre casele și dinostopurile realizate pe teritoriul Geoparcului, despre Destinația de Ecoturism Țara Hațegului – Retezat, iar cei interesați au avut ocazia să deguste câteva dintre produsele locale realizate de partenerii Geoparcului – Asociația Femeilor din Sântămăria Orlea și Asociația Drag de Hațeg.
Pe tot parcursul târgului, reprezentanții geoparcurilor au susținut demonstrații, prezentări de produse, programe și proiecte specifice geoparcurilor, o conferință de presă și mai ales întâlniri cu experți internaționali, tur-operatori, politicieni, profesori și studenți din întreaga lume.
”Geoparcurile nu sunt doar o etichetă, ele obțin rezultate reale în ceea ce privește creșterea economică, ocuparea forței de muncă și coeziune socială prin dezvoltarea geoturismului. Rezultatele obținute de geoparcuri sunt importante nu doar pentru administratorii lor, ci și pentru localnici, pentru comunitățile locale care trăiesc în aceste teritorii și pentru care conservarea și protejarea patrimoniului natural și cultural nu reprezintă o barieră, ci un instrument de dezvoltare locală”, consideră Nickolas Zouros, președintele Rețelei Globale a Geoparcurilor, prezent la evenimentul de deschidere al târgului.
Marie Luise Frey, directorul Centrului de Vizitare al sitului UNESCO Messel Pit, din Germania, cea care a propus pentru prima dată termenii de geoparc și geoturism, cofondatoare a Rețelei GeoparcurilorInternationale, apreciază importanța prezenței geoparcurilor UNESCO la acest eveniment de marcă în domeniul turismului. ”Particip de mulți ani la diverse târguri internaționale de turism, dar consider că ITB este cel mai important și cu cel mai mare impact. Anual sunt aproximativ 10.000 de expozanți din peste 180 de țări și regiuni, experți, lideri politici, jurnaliști, influenceri și aproape două sute de mii de vizitatori. Prezența noastră aici, în numele Rețelei Internaționale și a teritoriilor geoparcurilor, este cel mai clar semnal că geoparcurile contează în lumea turismului responsabil la nivel global”, a precizat Marie Luise Frey.
”Pentru mine, participarea la ITB a fost o foarte bună oportunitate de a prezenta rezultatele parteneriatului dintre Universitatea din București și comunitățile din Țara Hațegului, de a crea noi legături cu experți, tur-operatori, profesori și studenți din întreaga lume. De asemenea, a fost dovada că geoparcul nostru este un membru puternic în marea familie a geoparcurilor. Concluzia este una singură – dacă nu participi la ITB, nu exiști în lumea turismului global”, a afirmat Alexandru Andrășanu, directorul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, prezent la ITB Berlin.
Târgul Internațional de Turism de la Berlin a fost și o bună ocazie de prezentare a broșurii și a filmului ”Discover the Danube GeoTour”, de promovare a geoparcurilor din Regiunea Dunării și de afirmare a parteneriatului la nivel regional și internațional.
Proiectul Interreg Danube GeoTour are ca principal scop, transformat într-o reală provocare, ”Punerea în valoare a patrimoniului geologic pentru dezvoltarea turismului sustenabil și inovator în geoparcurile din țările dunărene”. Proiectul va contribui la consolidarea cooperării dintre regiunile și geoparcurile din țările aflate de-a lungul Dunării și la dezvoltarea unor produse turistice inovatoare ce vor fi valorificate în baza unei strategii comune de promovare. Schimburile de experiență, testarea geoproduselor, noile abordări în interpretare contribuie la o mai bună implicare a comunităților locale în activitățile geoparcurilor și la valorificarea durabilă a valorilor UNESCO din teritoriile partenere.
Acest proiect internațional a fost inițiat de Geoparcul UNESCO Idrija din Slovenia, prin Heritage Centre Idrija și reunește 11 parteneri din 10 țări (Slovenia, Ungaria, Austria, Croația, Cehia, România, Slovacia, Finlanda, Portugalia și Franța) reunind geoparcuri, parcuri naturale și universități din țările dunărene dar și din Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. De asemenea, Danube GeoTour se bucură de sprijinul Rețelei Globale a Geoparcurilor, partener în proiect.
Proiectul beneficiază de co-finanțare (ERDF, IPA) prin Programul european transnațional Dunărea (Interreg – Danube Transnational Programme).