Procesul dintre Traian Berbeceanu, fostul comandant al BCCO Alba Iulia şi Ioan Tarnu, fostul şef al SRI Alba se apropie de final. Când se va da soluţia
Procesul dintre Traian Berbeceanu, fostul comandant al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate în Alba şi Ioan Tarnu, fostul director al SRI Alba, este aproape de final. Tribunalul Alba a audiat, la ultimul termen, din 12 martie 2019, doi martori, câte unul propus de fiecare dintre cele două părţi. Instanţa a stabilit şi un termen de pronunţare pentru data de 26 martie 2019.
Instanţa care a judecat prima parte a procesului, Judecătoria Alba Iulia, a admis solicitarea lui Traian Berbeceanu care l-a dat în judecată pe Ioan Tarnu, fost şef al Serviciului Român de Informaţii – Alba, după ce acesta din urmă ar fi făcut acuzaţii calomnioase despre poliţist. Instanţa a constatat că pârâtul a încălcat drepturile nepatrimoniale ale reclamantului prin acordarea interviului difuzat la data de 5 septembrie 2017, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, pe postul de televiziune Antena 3. ”Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamant prin încălcarea drepturilor sale nepatrimoniale de către pârât. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.220 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, se afirmă în decizia instanţei de fond, din 11 iunie 2018.
Traian Berbeceanu l-a chemat în judecată pe Ioan Tarnu şi i-a solicitat daune morale de 150.000 de lei, pentru „acuzaţii mincinoase şi defăimătoare”. „Prin intermediul interviului acordat, afirmaţiile mincinoase şi defăimătoare ale pârâtului au fost preluate în emisiunile tv şi în conţinutul ziarelor scrise şi presei on-line, reuşind în acest mod să inducă în eroare opinia publică cu privire la fapte care nu s-au întâmplat în realitate, prezentând în mod mincinos implicarea sa în activităţile infracţionale investigate în dosarul «Utilajele», şi relatând în mod tendenţios şi neadevărat modul în care mi-am desfăşurat activităţile de serviciu ca ofiţer de caz delegat în acel dosar”, susţinea Traian Berbeceanu în acţiunea depusă la instanţa de judecată.
Ioan Tarnu a arătat în întâmpinarea depusă la dosarul civil că declaraţiile sale din interviul TV din septembrie 2017, în care a lansat o serie de acuzaţii împotriva comisarului şef Traian Berbeceanu, au la bază „nedreptăţile” şi „probele fabricate” împotriva sa în dosarul denumit generic Utilajele”.
Sursa ziarulunirea.ro