Autoritățile locale din municipiul Lupeni au reluat de luni, 18 martie 2019, lucrările de modernizare a principalului bulevard din localitate – Bulevardul Tudor Vladimirescu. Astfel, pe porțiunea cuprinsă între Spitalul Municipal Lupeni și sediul Primăriei, porțiune de drum care a rămas nefinalizată odată cu venirea iernii, drumarii de la Zona D au început astăzi lucrările de decopertare a asfaltului vechi, urmând ca, imediat ce această operațiune va fi încheiată, să se treacă la turnarea unui nou covor de asfalt pe întreaga porțiune a acestui drum.
”Am început astăzi lucrările la modernizarea drumului, pe toată partea carosabilă cuprinsă între Spital și Primărie, porțiune pe care vom schimba bordurile și vom turna un nou covor de asfalt. Sper să finalizăm cât mai repede această investiție, iar până atunci le mulțumesc participanților la trafic pentru înțelegerea de care dau dovadă în această perioadă în care se circulă cu restricțiile impuse de organizarea de șantier, prin centrul localității noastre”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Acesta este cel mai mare proiect de investiții în infrastructura publică, derulat de municipalitatea din Lupeni, cu fonduri europene. pentru modernizarea întregului Bulevard Tudor Vladimirescu, Primăria Lupeni a avut la dispoziție un bget în valoare de 7 milioane de lei.
Ca de fecare dată, primarul Lucian Resmeriță a fost prezent, împreună cu viceprimarul localității, Iacob Mesaroș, în teren, pentru a supraveghea modul în care firma de construcții își respectă obligațiile asumate în contractul de execuție al acestei lucrări de infrastructură. ”Vorbim despre un proect care presupune lucrări complexe, un proiect prin care nu numai că vom înlătura neplăcerile cu care s-au confruntat cetăţenii, din cauza gropile apărute în asfalt după încă un sezon de iarnă grea, ci la final, vom putea circula de un bulevard total reabilitat, modern și corespunzător oricăror exigențe”, mai spune primarul Lucian Resmeriță.
Acesta apreciază că, odată cu finalizarea acestei lucrări, infrastructura rutieră din zona centrală a municipiului Lupeni (de la intrarea în oraș dinspre Vulcan și până la ieșirea spre Uricani) devine una conform dorinței și așteptărilor cetățenilor. În același timp, primarul municipiului Lupeni dă asigurări că lucrările la asfaltarea de alte drumuri, troture, alei și parcări vor continua și în acest an, astfel încât Lupeniul să devină o localitate în care infrastructura de transport să fie una pe măsura statutului acestui oraș-stațiune turistică.