Senatorul Cristian Resmeriță a anunțat luni, 25 martie 2019, că primele decizii de recalculare a pensiilor în baza Legii 221/2018, al cărei inițiator este, au fost emise de către Casa Națională de Pensii.
“În sfârșit, putem aduce vestea mult așteptată pentru mii de pensionari din Valea Jiului și nu numai. Primele decizii pe Legea 221/2018 au fost emise. După o luptă de ani de zile, pensionarilor mineri li se face dreptate. Toți pensionarii mineri ale căror drepturi la pensie au fost deschise în perioada 1990-2010, vor avea pensiile recalculate și voi insista ca acest lucră să se întâmple rapid, pentru toți beneficiarii acestui drept. După cum știți, au existat o serie de probleme cu funcționarea softului aferent punerii în aplicare a acestei modificări legislative, care trebuia începută în luna octombrie a anului 2018. Au început acum, însă vreau să-i asigur pe beneficiari că toți oamenii își vor primi toate drepturile restante din octombrie 2018”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Legea nr. 221/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice face cuvenitele rectificări pentru cei care au lucrat în grupele I și II de muncă și ale căror drepturi la pensie au fost deschise înainte de 01.01.2011. După cum se știe, între acești pensionari și cei care au ieșit la pensie după 01.01.2011 a fost creată o inechitate, pentu a cărei înlăturare senatorul Cristian Resmeriță, împreună cu alți colegi parlamentari, au inițiat Legea 221/2018, lege care prevede recalcularea pensiilor pentru cei ieșiți din câmpul muncii înainte de 01.01.2011 și care, la rândul lor, au lucrat în grupele I și II de muncă.
”Această lege face dreptate pentru zeci de mii de pensionari și mă bucur că, în sfârșit, ea este pusă în aplicare. Odată cu recalcularea pensiilor pentru cei ieșiți din sistem înainte de 1 ianuarie 2011, pensiile acestora vor crește semnificativ, ajungând la valoarea pensiilor pe care deja le au cei ieșiți din sistem după 1 ianuarie 2011”, mai spune senatorul Cristian Resmeriță.
Legea 221/2018 ar fi trebuit să trebuit să fie pusă în aplicare începând cu data de 1 octombrie 2018. De această lege ar trebui să beneficieze în jur de 12.000 de pensionari din judeţul Hunedoara, cei mai mulți provenind din sectorul minier al Văii Jiului. Pentru aceștia, recalcularea pensiilor se va face din oficiu de către Casa Națională de Pensii, această operațiune trebuind finalizată, potrivit aceleiași legi, la 1 octombrie 2019.