Cristian Resmeriță: ”Bugetele locale din toată Valea Jiului au crescut semnificativ”

”Toate localitățile din Valea Jiului vor avea în acest an bugete mai mari față de anul 2018 și chiar față de anul 2017!” Afirmația aparține senatorului PSD Cristian Resmeriță, care salută în același timp, propunerile făcute de conducerea Consiliului județean Hunedoara în ceea ce privește distribuirea cotelor defalcate din impozitul pe profit și TVA.

Senatorul Resmeriță apreciază că, în cei 11 ani de când este în politică, niciodată orașele și municipiile din Valea Jiului nu au avut repartizate sume atât de mari de la Consiliul județean. ”Am atras întotdeauna atenția celor de la Consiliul județean, asupra faptului că sumele repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale din Valea Jiului nu au fost corect împărțite. În acest an, trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și trebuie să felicit conducerea Consiliului județean pentru modul în care au făcut propunerile privind repartizarea acestor fonduri. Vreau să vă spun că eu nu am văzut până acum sume mai importante repartizate tuturor localităților din Valea Jiului, așa cum s-a întâmplat anul acesta. E prima oară când Consiliul județean își îndreaptă atenția, așa cum se cuvine, asupra comunităților din Valea Jiului”, a declarat Cristian Resmeriță.

Acesta a informat că nu mai puțin de 74 de miliarde de lei vechi vor ajuge în bugetul celor 6 localități, banii fiind distribuiți după cum urmează:

  • Pentru municipiul Petroșani – 19,5 miliade lei;
  • Pentru municipiul Lupeni – 11 miliarde lei;
  • Pentru municipiul Vulcan – 10 miliarde lei;
  • Pentru orașul Uricani – 15 miliarde lei;
  • Pentru orașul Petrila – 10 mliarde lei;
  • Pentru orașul Aninoasa – 8,5 miliarde lei.

”Vorbim despre sume chiar și de două ori mai mari decât cele alocate în 2018. Cred că fiecare primar este mulțumit de sumele primite la bugetul local pentru acest an, chiar dacă din diverse motive, declară altceva. Nimeni nu se mai poate acum plânge că nu a avut parte de atenție din partea Consiliului județean”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

În același timp, acesta a precizat că deși PSD deține conducerea executivă a Consilului județean Hunedoara și majoritatea în forul legislativ județean, la repartizarea fondurilor nu s-a ținut cont de factorul politic. Resmeriță arată că, în acest sens, cea mai evidentă dovadă este faptul că, la nivel de Valea Jiului, cei mai mulți bani – 19,5 miliarde de le vechi – vor ajunge la Primăria din Petroșani, care este condusă de un primar liberal. ”Nici în Valea Jiului și nici în restul județului, nu s-a ținut cont de culoarea politică. Asta pentru că pentru noi nu există cetățeni de la PSD sau cetățeni de la alte partide, ci există cetățeni cu aceleași nevoi și cu aceleași drepturi. Inclusiv atunci când e vorba depre repartizarea bugetelor publice”, a concluzionat Cristian Resmeriță.

Repartizarea fondurilor pentru echilibrarea bugetelor locale a fost analizată astăzi în comisiile de specialitate ale Consiliului județean Hunedoara, urmând ca forul legislativ să supună dezbaterii și aprobării proiectul aferent, în ședința publică din 29 martie.