Chiar dacă e loc și de mai bine, Spitalul Municipal din Lupeni este o unitate medicală utilă și necesară locuitorilor din zona de vest a Văii Jiului

Încă din momentul în care a preluat în administrare, potrivit legii, Spitalul Municipal Lupeni, preocupările adminstrației publice locale din aceasă localitate pentru modernizarea și dotarea unității medicale, au fost constante. De-a lungul anilor, aici s-au făcut investiții majore, atât în ceea ce privește modernizarea clădirii noi a spitalului, în reabilitarea și mai ales în dotarea cu aparatură medicală de înaltă calitate a tuturor secțiilor spitalului, scop pentru care au fost identificate atât fonduri de la bugetul local, dar au fost atrase și finanțări semnificative de la Bugetul de Stat și de la Bugetul Uniunii Europene.

Toate acestea au contribuit la îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru medici, a condițiilor de cazare și tratament al bolnavilor și, implicit la creșterea calității actului medical oferit pacienților, precum și a parametrilor de eficiență economică a acestei unități medicale. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că, în prezent, Spitalul municipal Lupeni nu doar că își asigură, din punct de vedere economic, funcționarea, dar chiar a reușit să înregistreze și un mic profit, grație căruia au putut fi realizate mici, dar
importante investiții proprii, cum ar fi, spre exemplu, asfaltarea parcării din fața
Spitalului. În opinia edilului, acest lucru este meritul întregului colectiv, dar mai ales al managerului acestei unități medicale, ec. Carmen Misaroși.

Primarul municipiului Lupeni spune că, deși se confruntă cu o lipsă de personal medical de specialitate, Spitalul din Lupeni reușește totuși să-și îndeplinească cu succes rolul de spital de interes local. ”Sigur că noi nu avem la Lupeni un Spital mare, cum sunt spitalele de urgență de la Deva sau Petroșani, ori cele de la Timișoara sau București, dar în mare parte reușim să rezolvăm aici numeroase pobleme de natură medicală cu care se confruntă nu dar cetățenii din municipiul Lupeni, ci și cei din Vulcan sau Uricani, precum și turiștii care vin în zona noastră și care mai au parte, din nefericire, și de probleme care necesită interveția medicilor”, arată primarul Lucian Resmeriță.

Acesta informează că, numai în decursul ultimului an, un număr de 18.000 de cazuri de urgență au fost înregistrate la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal Lupeni, în bună parte acestea fiind rezolvate cu succes chiar la această unitate spitalicească din Valea Jiului. Un număr destul de ridicat de solicitări au fost consemnate și în registrele medicale ale celorlalte secții existente la Spitalul Municipal Lupeni, dar și în cadrul cabinetelor medicale de specialitate din Ambulatoriul acestuia. ”Lupeniul și, în general Valea Jiului are o populație cu o vârstă medie destul de înaintată iar condițiile gele de muncă în care au lucrat acești oameni își pun amprenta și asupra sănătății lor. De aceea, medicii specialiști sunt foarte solicitați și la Lupeni, iar eu nu pot decât să apreciez modul în care aceștia răspund nevoilor pacienților pentru acordarea de consultații, pentru diagnosticare și tratament al diverselor boli în cadrul Spitalului nostru”, spune primarul Lucian Resmeriță.

Acesta arată că administrația locală a făcut investiții în dotarea unității medicale cu aparatură de cea mai înaltă calitate, pentru a veni în sprijinul medicilor și pentru a face posibile unele investigații și analize medicale, pentru care pacienții din Lupeni trebuiau să meargă la alte unități medicale din marile orașe. ”Avem și un Computer Tomograf ultramodern la Spitalul din Lupeni. Din păcate avem puțini medici care pot deservi acest aparat, care pot citi rezultatele unui CT și nu numai, iar lipsa pesonalului medical rămâne încă o problemă și în funcționarea Spitalului din Lupeni, chiar dacă statul a reușit să aducă nivelul salarial al medicilor la un nivel comparativ cu cel din alte state europene”spune Lucian Resmeriță.

În altă ordine de idei, primarul din Lupeni arată că, de multe ori, așteptările oamenilor sunt peste posibilitățile pe care le poate oferi o unitate medicală de interes local. ”În ansamblu, eu sunt mulțumit de activitatea colectivului de la Spitalul din Lupeni. Sigur că e loc de mai bine. Și la Lupeni, ca și la Floreasca, în București, e loc de mai bine în ceea ce privește derularea actului medical. De multe ori însă, pacienții așteaptă de la Lupeni servicii de genul celor derulate la Floreasca, ceea ce este evident imposibil. Dar, pentru un Spital local, eu cred că la Lupeni, avem parte de servicii medicale corespunzătoare cu statutul nostru”, mai arată primarul Resmeriță.

Primăria municipiului Lupeni și Consiliul local vor continua să acorde sprijinul
cuvenit și necesar pentru ca această unitate medicală să-și îmbunătățească constant calitatea serviciilor oferite. Deja, la începutul acestui an, au fost făcute
demersuri pentru ca la Spitalul din Lupeni să fie deschisă o linie de gardă la domiciliu pentru specializarea ortopedie-traumatologie. ”Consider aceasta ca fiind benefică nu doar spitalului, ci și potențialilor beneficiari. Știm cu toții că, în sezonul de iarnă mai ales, stațiunea Straja este animată de un număr foarte mare de turiști ce practică sporturile de iarnă, fapt care aduce, din păcate, și un număr mare de traume. Întrucât stațiunea noastră  a început  să fie din ce în ce mai căutată și animată și pe timpul verii, când sunt numeroase tabere  și competiții, înființarea acestei linii de gardă este benefică atât pentru siguranța noastră, a tuturor, cât și a oaspeților noștri, care vin la Straja”, a mai spus primarul Lucian Resmeriță.