Cum va fi vremea de Paște și de Florii. Prognoza meteo aprilie 2019

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis noua prognoză meteo pentru luna aprilie. Vremea de Paște 2019 va avea temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, în timp ce de Florii, temperaturile vor fi normale pentru perioada la care ne aflăm. 

Tradiția spune că așa cum va fi vremea de Florii, așa va fi și de Paște. Prognoza meteo de Florii anunță temperaturi încadrate în limite normale ale acestei perioade, însă de Paște, temperaturile vor fi mult mai ridicate. Vezi, în continuare prognoza meteo ANM pentru fiecare săptămână în parte, dar și regimul pluviometric.

Săptămâna 01.04.2019 – 08.04.2019

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestui interval în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest se vor încadra în jurul celor normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane și în sud-estul teritoriului.

Săptămâna 08.04.2019 – 15.04.2019

Temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în nordvestul țării. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această dată, posibil deficitare în nordul extrem al țării.

Săptămâna 15.04.2019 – 22.04.2019

Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 22.04.2019 – 29.04.2019 

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice acestei săptămâni, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate a se înregistra în aceast interval vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile vestice și sud-vestice.

Vremea de Florii la munte 

La munte, cerul va fi parțial noros, temperaturile se vor încadra între 11 și un grad C. Vântul va sufla în rafale de 39 km/h.

Vremea de Paște la munte

De Paște, la munte temperaturile cresc ușor. Minimele și maximele termice se vor încadra între 15 și 7 grade C. Vântul va sufla cu 17 km/h la rafală.

Sursa: a1.ro