Ecologizare marca ”San Montan” pe Cheile Tăii și Răscoala

Asociația San Montan din Petrila, vă invită să luați parte la două noi acțiuni de ecologizare pe care și-au propus să le realizeze în următoarele două duminici (7 și 14 aprilie), având ca parteneri Consiliul Local și Primăria orașului Petrila și Jandarmeria Montană.

Astfel, pentru duminică 7 aprilie 2019 – ora 11:00, se va desfășura o campanie de ecologizare a zonelor de pe frumoasele Chei ale Tăii, precum și a pârâului Taia.

Următoarea campanie este programată la data de 14 aprilie 2019 – ora 11:00, de această dată fiind stabilit ca obiectiv de ecologizare zona Răscoala, locul de întâlnire fiind Podul de la intrarea în Răscoala.

A fost adresată o invitație de participare tuturor celor care iubesc natura și doresc să sprijine astfel de activități care sunt în măsură să păstreze nealterate frumoasele locuri oferite cu generozitate de natura care înconjoară toată aria orașului Petrila.

”Zonele vizate sunt frecventate des în timpul liber de petrileni şi turişti. Sperăm ca prin aceste acţiuni să dăm un exemplu civic şi să încurajăm cetăţenii oraşului Petrila sa păstreze natura curată şi frumoasă” a spus Erika Santa, președintele Asociației San Montan.