Consiliul Județean Hunedoara organizează vineri, 05 aprilie 2019, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (Sala Șemineului), începând cu ora 12.00, o sesiune de prezentare a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), realizate de Institutul Național al Patrimoniului în situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia.
Evenimentul va fi susținut de către reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului.
”Vă reamintesc că în anul 2018, Consiliul Județean Hunedoara și Institutul Național al Patrimoniului au încheiat un protocol de colaborare și un contract de prestări servicii privind elaborarea de „Studii și investigț{ii (etapa I și II) și DALI (etapa III) pentru monumentul istoric din situl arheologic Sarrnizegetusa, punct Dealul Grădiștei, monument istoric de irnportanță națională și universală, înscris în lista monumentelor istorice și în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, spune Mircea Bobora, președintele Consiliului județean Hunedoara.
Acesta precizează de asemenea că studiile și documentațiile realizate de specialitii INP vor sta la baza viitoarelor lucrări de conservare, restaurare și punere în valoare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia pe care intenționează să le deruleze Consiliul Județean Hunedoara în următorii ani.