Principalele direcții de activitate pe care și le-a propus în acest an Apa Serv Valea Jiului sunt legate de succesul implementării proiectelor derulate pe fonduri europene pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare, care au ca principal scop nu doar creșterea calității serviciilor oferite clienților noștri, ci și reducerea pierderilor și încadrarea în normativele europene privind protecția mediului.
Nu întâmplător, toate aceste deziderate se regăsesc atât în ceea ce privește activitățile zilnice derulate de angajații operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, ci și în desemnarea angajaților lunii martie 2019. Spunem acest lucru pentru că, din analiza efectuată de conducerea Apa Serv Valea Jiului cu privire la activitatea personalului angajat, având ca perioadă de referință luna martie a acestui an, a fost luată decizia ca premiile cuvenite pentru ”Angajatul lunii martie” să le fie atribuite următorilor salariați:
• Sorina Nicula – economist în cadrul Serviciului Unitate Implementare Proiecte;
• Cristian Septimius Sîrbu – inginer în cadrul Biroului Dispecerat-Detecție Pierderi;
• Darius Adrian Juglea – mecanic în cadrul Stației de Epurare de la Dănuțoni;
Similar, în ceea ce privește competiția internă între compartimentele din structura organizatorică a Apa Serv Valea Jiului, în ceea ce privește activitatea lunii martie, echipa managerială a decis să acorde titlul de ”Colectivul lunii martie”, echipei din cadrul Unității de Implementare a Proiectelor (UIP), echipă condusă de ing. Claudiu Zbora și formată din: Livia Drăguț, Cosmin Ciocâltea, Elena Socaciu, Sorina Nicula, Daniel Săulescu, Iancu Ulari, Viorel Mihăilescu, Gabriela Sfia și Claudiu Zbora.
”Faptul că Apa Serv Valea Jiului derulează un nou proiect european cu investiții ce însumează peste 90 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare din toată Valea Jiului și faptul că suntem primul operator de servicii de publice din România care a demarat acest tip de investiții pe POIM 2014-2020, se datorează în principal muncii echipei noastre de la UIP. Știu că volumul lor de muncă este acum unul și mai mare, pentru că proiectele se află deja în etapa de implementare și apreciem modul în care acest colectiv condus de Claudiu Zbora își desfășoară activitatea. Îi felicit pentru acest lucru, așa cum îi felicit și pe colegii noștri care au întrunit, în luna martie, calitățile care i-au condus la obținerea statutului de angajat al lunii”, a declarat ing. Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jului.
Angajații lunii martie au fost felicitați astăzi în cadru festiv că către conducerea executivă a Apa Serv Valea Jiului, în cadrul ședinței săptămânale de raport.