Care sunt amenzile pe care putem să le plătim la jumătate
Amenzile se pot aplica nu numai persoanelor fizice, dar și persoanelor juridice sau firmelor. Cele mai multe amenzi care se dau sunt cele rutiere dar există și altele, precum cele pentru călătoria fără bilete sau abonamente în mijloacele de transport în comun, amenzile care se aplică în asociațiile de proprietari, dar există și amenzile fiscale ori cele pentru hărțuire și discriminare.
Cele mai recente modificări aduse legislației legate de procedura de achitare a amenzilor prevăd o facilitate importantă pentru contravenient (faptele enumerate mai sus). Este vorba despre faptul că termenul în care amenda poate fi achitată la jumătate din sumă a fost extinsă de la 48 de ore la 15 zile.
Așadar, din momentul în care agentul constatator a întocmit procesul-verbal sau este comunicat documentul, contravenientul are timp 15 zile pentru a achita la jumătate amenda prevăzută de lege.
Un lucru care mai merită să fie amintit în aest context este acela că persoanele fizice și firmele pot să scape de amendă pentru anumite fapte însă au termen de conformare. După acest termen, dacă nu au fost remediate neconformitățile, va fi aplicată amenda.
Sursa: romaniatv.net