Doi elevi de liceu au experimentat la Deva ce înseamnă activitatea unui prefect

Doi elevi de liceu, respectiv Vlad Petrișor Sîncu, elev al Colegiului Național Pedagogic ,,Regina Maria” din Deva și Horia Danci, elev al Colegiului Național „Decebal” din Deva, au fost prezenți, la invitația prefectului și subprefectului județului Hunedoara, la sediul conducerii Prefecturii Hunedoara, unde au participat la ședința operativă săptămânală a conducerii instituției cu şefii şi coordonatorii structurilor de specialitate din Instituţia Prefectului – judeţul Hunedoara.

”I-am invitat pe acești doi elevi să participe la această ședință pentru a cunoaște mai bine activitatea instituției noastre și a împărtăși colegilor de la unitățile de învățământ pe care le frecventează, din experiența acumulată. Această acțiune a avut ca scop familiarizarea, informarea și consilierea actualei generații de elevi din județul nostru cu activitățile administrative ale Instituției Prefectului”, spune prefectul județului Hunedoara, Tiberiu Fabius Kiszely.

Acesta precizează că astfel de acțiuni vor mai avea loc la Prefectură, având în vedere interesul tinerilor liceeni pentru activitatea acestei insttuții și pentru activitate administrației publice, în general.