luni, aprilie 15th, 2019
Beatrice Miklos și-a câștigat dreptul de a reprezenta tirul cu arcul din România la Jocurile Europei de la Minsk
La numai 15 ani, vulcăneanca Beatrice Mikloș, sportivă a secției de tir cu arcul de la SCM Deva și elevă a Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazu” din Vulcan a reușit performanța de a se califica pentru Jocurile Europene de la Minsk din iunie 2019. După cum informează antrenorul său, Viorel Habian, Beatrice Miklos este, de altfel, singura reprezentată a tirului cu arcul din România care a reușit să se califice pentru acest important concurs organizat la nivel european. Pentru a ajunge la această performanță absolut remarcabilă, tânăra sportivă a trecut pesteCItește mai departe
Pentru elevii Școlii 7 din Petroșani, „Şcoala Altfel” s-a mutat la Uzina de Apă de la Jieţ
Uzina de Apă de la Jieţ şi-a deschis astăzi porţile, pentru a-i primi pe elevii curioşi să afle, în ”Săptămâna altfel !”, cum reuşim să avem apă potabilă la robinete. Cei, care au trecut pragul Uzinei de Apă de această dată, au fost elevii de la Școala Gimnazială Nr.7 din Petroşani. În cadrul vizitei, copiii au fost însoţiţi de specialiştii din cadrul Uzinei de apă Jieț şi de cadrele didactice, într-un tur de prezentare, în care au putut să vadă, cu ochii lor, care este traseul tehnologic al apei, deCItește mai departe
Drumul spre Sanatoriul de la Brad va fi reparat de Consiliul județean
După modelul anunțat de administratorul public al județului Hunedoara pentru un drum aflat în administrarea Primăriei din Petroșani, Consiliul județean Hunedoara și-a propus să își asume responsabilitatea reabilitării unui alt drum de interes public afalt în administrarea unei administrații municipale. Este vorba despre drumul spre Sanatoriul de Pneumoftiziologie de la Brad. Luni, în urma unei vizite în teren, conducerea Consiliului județean Hunedoara și reprezentanții Primăriei Municipiului Brad au stabilit ca, împreună, să demareze toate procedurile necesare pentru reparația imediată a drumului spre Sanatoriul de Pneumoftiziologie. Astfel, președintele CJ Hunedoara – MirceaCItește mai departe
Campioana națională la schi Ioana Ambruș, premiată de autoritățile locale din Lupeni
Ambițioasa sportivă Ioana Cătălina Ambruș a reprezentat cu succes Valea Jiului și, mai ales, municipiul Lupeni, în care locuiește, la ediția din acest an a Campionatelor Naționale de juniori mici (copii și cadeți) la schi alpin și combinată alpină. Evenimentul a avut loc la începutul acestui an la Azuga și i-a adus sportivei din Lupeni titlul de campioană națională. Cum se întâmplă de ceva vreme în mod constant la Lupeni, performanța sportivă înregistrată de data aceasta de schioarea Ioana Cătălina Ambruș nu a trecut neobservată nici pentru autoritățile publice locale, careCItește mai departe
Cei mai buni aeromodeliști ai lumii s-au întrecut la Simeria
Fostul aerodrom al orașului Simeria a găzduit, în perioada 12-14 aprilie 2019 întrecerile din cadrul ”Cupei Mondiale de aeromodelism”. Evenimentul a fost organizat de Primăria orașului Simeria, Consiliul Local al orașului Simeria, Clubul Sportiv CFR Simeria, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Palatul Copiilor Deva, CS Armata Aurul Brad, Primăria Municipiului Brad, Asociația Tinerilor pt. Tehnică și Educație Brad și C.C. Cristurul Secuiesc. În cadrul celor două probe de concurs, proba de zbor liber planor A2, respectiv proba de zbor liber A1, B2, F1C, F1Q, s-au întrecut sportivi din: Germania,CItește mai departe
Studenții iau inițiativa în ecologizarea campusului Universității din Petroșani
Timp de 3 zile, din 16 până pe 18 aprilie 2019, la Petroșani va avea loc ecologizarea campusului studențesc de la Universitatea din Petroșani. Inițiativa aparține chiar unui grup de studenți care consideră acest lucru drept un eveniment benefic pentru și care nu durează mult. Inițiatorii acestui demers își propun să mobilizeze un număr cât mai mare de stundeți în această activitate civică. Grație sprijinului primit din partea autorităților locale și a conducerii Universității din Petroșani, pentru buna desfășurare a acestei activități de ecologizare, toți participanții vo avea la dispoziție mănușiCItește mai departe
Târguri de Paște în județul Hunedoara
Și în acest an, sărbătorile pascale sunt un bun prilej pentru producătorii din județul Hunedoara să-și prezinte produsele special dedicate acestei sărbători în târgurile de profil organizate în județ. Un prim eveniment de acest fel a avut loc în perioada 13-14 aprilie 2019, la Simeria, în organizarea Agenției de Dezvoltare Economică Hunedoara (ADEH), instituție coordnată de Consiliul județean Hunedoara. ”Târgul de Paște” a avut loc, la Simeria, pe platoul expozițional al Parcului de Afaceri, unde numeroși meșteri populari și producători tradiționali locali și-au prezentat oferta bogată de obiecte handmade șiCItește mai departe
Atenție, de 1 Mai, la Petrila, se redeschid minele !
După incontestabilul succes din ediția de debut a evenimentului cultural ”Ziua Minelor Deschise”, gădzuit anul trecut, de Ziua Muncii, chiar pe amplsamentul fostei exploatări miniere de la Petrila, în organizarea Asociației ”Planeta Petrila”, era evident că proiectul se cerea reeditat. Lucru care se va și întâmpla, anul acesta, evident, tot pe data de 1 Mai. O zi în care nu doar petrilenii de domiciliu, ci mai ales petrilenii în cuget și-n simțiri de pretutindeni, sunt invitați la ”Ziua Minelor Deschise”. Evenimentul revine pentru ediția a doua, deschizând în același timpCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Anunț convocator pentru ședința din 19 aprilie 2019
In temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de19.04.2019, ora 11,00,va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, din municipiul Deva, str. 1 Decembrie nr.28, județul Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind validarea rezultatului examenului organizat în vederea ocupării funcției vacante de șef secție la Secția II din cadrul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad; Proiect de hotărâre privind validarea rezultatelor concursurilor/ examenelor organizate înCItește mai departe
Prognoza meteo pe o lună: Unde plouă de Paşte şi în ce regiune va fi cel mai cald de Florii
Vremea a revenit cu fenomene extreme în majoritatea zonelor ţării, după aproape două luni de secetă. În următoarele zile, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), se vor semnala precipitaţii. Nici în următoarea lună nu vom scăpa de ploi. Sâmbătă, vremea va fi în continuare în general închisă şi temporar va ploua. Ploile vor fi şi sub formă de aversă, posibil însoţite de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, cu precădere în sudul ţării. La munte, îndeosebi la peste 1700 m altitudine, precipitaţiile vor fi mixte.CItește mai departe
Atenţie, şoferi! Luni, probleme în emiterea rovignetelor
Compania Națională de Admnistrare a Infrastructurii Rutiere anunță, luni, lucrări de mentenață la sistemul informatic. Este posibil să fie îngreunată emiterea rovignetelor. Compania Națională de Admnistrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), printr-un comunicat de presă, informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că în data de 15.04.2019 (luni), începând cu ora 0.10, pentru o perioadă de maximum 60 minute, este posibil ca emiterea rovinietelor și a peajelor să fie îngreunată sau întreruptă ca urmare a unor lucrări de mentenanță la sistemul informatic. Pentru a achizitiona roviniete online trebuie să: adaugaţiCItește mai departe
Se caută soluții pentru rețeaua de apă potabilă și canalizare din stațiunea Parâng
Încurajați de investițiile privind modernizarea infrastructurii de acces rutier din stațiunea turistică Parâng, autoritățile și investitorii caută acum soluții pentru a realiza și o necesară infrastructură de utilități de primă necesitate, care să asigure racordarea tuturor spațiilor de cazare la rețeaua de apă potabilă și canalizare din Valea Jiului. Măsura vine după ce Consiliul județean Hunedoara a finanțat o serie de investiții similare pentru stațiunile Straja și Pasul Vîlcan. La Petroșani, în urma discuțiilor care au avut loc în cadrul Comisiei pentru Parâng constituită la nivelul Consiliului local Petroșani, forulCItește mai departe
”Glasuri de argint” au răsunat la Centrul de zi EGAL din Lupeni
Pentru că faptele bune merită întotdeauna recompensate pe măsură, coordonatorii Subfilialei de Cruce Roșie din municipiul Lupeni organizează în mod constant evenimente cultural-artistice menite să-i bucure pe voluntarii care vin aici pentru a întreprinde activități sociale, medicale și educaționale destinate membrilor comunității. Un astfel de eveniment a avut loc și zilele trecute, când la sediul Centrului comunitar de zi EGAL al Crucii Roșii din Lupeni au poposit, în vizită, ”Glasurile de argint” de la școala de muzică pregătită cu pasiune și pricepere de îndrăgita artistă din Valea Jiului, Ileana Berki.CItește mai departe
Un proiect european POCU accesat de Universitatea din Petroșani stă la baza înființării noului Colegiu pentru Învățământ Tețiar Non-Universitar (CITN) al instituției academice de la Petroșani
40 de tineri, care au finalizat învățământul preuniversitar liceal cu sau fără diplomă de bacalaureat și alți 300 de studenți (din care 200 la Universitatea din Petroșani și 100 de la Universitatea din București) constituie grupul țintă al unui inedit program derulat în parteneriat de Universitatea din Petroșani și Universitatea București, prin intermediul unui proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman POCU 2014-2020. Intitulat ”DINAMIC – optimizarea ofertelor de studii din învățământ terțiar universitar și nonuniversitar tehnic în sprijinul angajabilității persoanelor defavorizate”, proiectul a fost lansat oficial vineri, 12CItește mai departe
Etapă locală a concursului național @Ora de Net „Aleg conștient. Stop dependenței de Internet!”, la Școala gimnazială nr. 4 din Vulcan
Mai mult de un sfert, adică exact 27,3%, dintre copiii din România petrec peste 6 ore online, dacă sunt într-o zi de școală, iar procentul acestora crește la 48,3%, dacă sunt într-o zi de final de săptămână sau de vacanță. Datele provin din Studiul privind utilizarea Internetului de către copii, realizat de Organizația ”Salvați Copiii”, în cadrul proiectului @Ora de Net. Studiul relevă, în același timp, faptu că Internetul reprezintă și o resursă, fiind folosit de către copii pentru a învăța lucruri noi, pentru a-și consolida cunoștințele și pentru a-șiCItește mai departe
Filmele săptămânii 12-18 aprilie, la Cinema Luceafărul din Vulcan
Programul filmelor care vor rula în săptămâna 12-18 aprilie 2019, la Cinematograful ”Luceafărul” din municipiul Vulcan este următorul: Haios şi Blănos – 3D Dublat / Missing Link (Premieră) (AG – Audienţă Generală) Sâmbătă, Duminică 11:00 (3D Dublat) Jack şi figurinele fermecate – 2D Dublat / Tea Pets (AG – Audienţă Generală) Sâmbătă, Duminică 13:00 (2D Dublat) Shazam! – 3D (AP 12 – Acordul părinţilor ptr. copii sub 12 ani) Vineri, Sâmbătă, Duminică 15:00 Şefa a intrat la apă / Little (Premieră) (AP 12 – Acordul părinţilor ptr. copii sub 12 ani) Vineri, Sâmbătă, DuminicăCItește mai departe
Producătorii și produsele alimentare din Regiunea Vest, promovate pe platforma online ”Arome Proprii”
Aproape 30 de producători locali din Regiunea Vest s-au înregistrat pe situl www.aromeproprii.ro, o platformă digitală care-și propune să promoveze producătorii și produsele alimentare din Regiunea Vest a țării, iar lista este deschisă. Pe această platformă se regăsesc produse certificate ecologic, sunt susținute afaceri de familie, și se încearcă promovarea gusturilor autentice locale în cultura gastronomică a comunității. Producătorii locali din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara beneficiază, prin intermediul platformei, de spații virtuale unde își pot promova produsele – legume, fructe, miere și produse apicole, cereale și produse din cereale, ouă, carneCItește mai departe
Peste jumătate din locurile de muncă ofertate la Bursa AJOFM din 12 aprilie au fost ocupate
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat vineri, 12 aprilie 2019, o nouă ediție a Bursei Generale a Locurilor de Muncă. Evenimentul a avut loc la sediul filialelor din Deva, Hunedoara și Petroșani ale AJOFM Hunedoara. La finalul Bursei, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara, Nicolae Fara a informat că, pentru acest eveniment au fost contactaţi un număr de 65 angajatori în vederea participării la bursă, iar 23 de agenți economici au participat efectiv. ”Oferta de locuri de muncă a numărat 204CItește mai departe
”Primăvara în suflet de copil” la galeria de artă din Lupeni
Galeria de Artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni găzduieşte în aceastã perioadă expoziţia intitulată ”Primăvara în suflet de copil”. Expoziţia este realizată de elevii de la clasele pregătitoare şi clasele I-IV ale Liceului Teoretic ”Mircea Eliade”, structura Școală gimnazială nr. 2. Cele 70 de lucrări realizate de micii artiști, îmbracă forma unor desene, felicitări, quilling, origami sau artă decorativă, toate având ca temă de abordare anotimpul primăvara și înfățișând: flori, fluturi, păsări, peisaje sau copii surprinși în natură. Organziatorii mulțumesc copiilor pentru efort dar în același timp mulțumiri se ndreaptă șiCItește mai departe