COD RUTIER 2019. Veşti proaste pentru şoferi înainte de Paşte. Câte permise s-au reţinut de Florii

COD RUTIER 2019. Peste 19.000 de sancţiuni au fost aplicate de poliţiştii din întreaga ţară, de Florii şi Paştele catolic. Infracţiunile comise cu violenţă au înregistrat o scădere cu 46 %, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

COD RUTIER 2019. Peste 10.000 de poliţişti au acţionat, de Florii şi Paştele catolic, cu aproape 3.500 de autospeciale, potrivit unui comunicat remis RomaniaTV.net.

„Faţă de perioada similară a anului trecut, infracţiunile comise cu violenţă au înregistrat o scădere cu 46 %. De asemenea, în perioada 20 – 21.04.2019, poliţiştii au intervenit la 5.628 de evenimente, dintre care 4.559 sesizate prin SNUAU 112 şi 1.069 prin alte modalităţi”, a transmis, luni IGPR.

Sursa citată a prcizat că, în urma activităţilor de investigaţii, au fost prinşi în flagrant 358 de autori de infracţiuni şi au fost depistate 17 persoane urmărite.

De asemenea, s-au aplicat peste 19.140 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora ridicându-se la aproximativ 7.481.000 de lei.

Totodată, au fost reţinute 1.358 de permise de conducere, dintre care 184 pentru consum de alcool, 484 pentru viteză şi 690 pentru alte abateri, fiind retrase şi 293 de certificate de înmatriculare.

romaniatv.net