Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis!
Una dintre cele mai importante sărbători religioase de peste an, ziua de Sfântul Gheorghe, celebrată în mod normal pe 23 aprilie, va fi mutată pe 29 aprilie, din cauza Săptămânii Patimilor. Nu este pentru prima dată când sărbătoarea este mutată. Sfântul Sinod a decis mutarea acesteia pe 29 aprilie, a doua zi după Înviere.
„Sfântul Gheorghe a fost unul dintre marii credincioși ai omenirii, iar cinstirea lui este motive de sărbătoare și bucurie. Anul acesta 23 aprilie pică în perioada în care creștinii ortodocși se află în Săptămâna Patimilor. În consecință, s-a decis ca toți purtătorii numelui acestui sfânt să își celebreze onomastica pe 29 aprilie, după ieșirea din Postul Paștelui. Astfel de situații au mai existat în trecut și este o decizie cât se poate de normală a bisericii”, a explicat BOR.
Cine a fost Sfântul Gheorghe
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuți și onorați sfinți ai creștinismului. Cu toate acestea istoria vieții sale este foarte puțîn cunoscută și multe legende avându-l că erou, au apărut de-a lungul timpului. El este sărbătorit atât de Biserica Ortodoxă cât și de cea Româno Catolică (fiind totodată patronul Angliei), imaginea să fiind întotdeauna asociată cu vitejia nemărginită și credință în biserica creștină până la sacrificiu suprem.
Tradiția ortodoxă este că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia într-o familie creștină, tatăl sau fiind general român, iar la vârstă de 30 ani Sf. Gheorghe a devenit la rândul sau general în armata lui Dioclețian. De numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost legată o întreagă istorisire care dovedește cât de puternică a fost credință Mucenicului, atât de pusă la încercare prin nenumărate și groaznice torturi fizice și psihice.
Sursa: capital.ro