Vin aproape 7 milioane de lei din fonduri europene pentru Spitalul Județean de Urgență din Deva
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea – Flaviu Bobora, și directorul ADR Vest, Sorin Maxim, au semnat în cadru festiv, la Deva, contractul de finanțare pentru proiectul ”Modernizare, extindere și dotare – Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Deva” finanțat prin POR 2014 – 2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de investiții 8.1, Operațiunea 8.2.B – Unități de primiri urgențe.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 6.836.050,01 lei, din care 6.699.328,99 lei reprezintă fonduri nerambursabile. Durata de implementare a proiectului este de 13 luni.
Proiectul pe care îl va derula Consiliul Județean Hunedoara are ca scop îmbunătățirea condițiilor spitalicești de urgență ale Spitalului Județean din Deva, știut fiind faptul că Unitatea de Primiri Urgențe este principala poartă de intrare în spital, dar și oglinda acestuia.
Proiectul prevede extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva cu un corp nou de clădire în suprafaţă construită de 388 mp, în regim de înălțime de P+1E, legat funcțional de corpul existent, cu următoarele funcțiuni: cabinete medicale, de consultații, laborator analize medicale de urgență, spații de evaluare și tratament, grupuri sanitare, depozitări, precum și dotarea cu echipamente medicale performante (ex. electrocardiograf, defibrilatoare externe automate etc.), mobilier și ustensile medicale.
La ceremonia de semnare a contractului de finanțare de către președintele CJH – Mircea Bobora și directorul general al ADR Vest – Sorin Maxim, au mai participat conducerea SJU Deva, deputații Laurențiu Nistor și Natalia Intotero, senatorul Viorel Sălan, consilieri județeni și primari. În cadrul ceremoniei găzduită în sala mare de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara, a fost semnat și contractul de finanțare privind modernizarea ambulatorului de specialitate al Spitalului Municipal ”Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, proiect ce va fi derulat de Primăria Municipiului Hunedoara.