JOIA LUMINATĂ, sărbătoare mare, MARE PĂCAT pentru cine lucrează. Nenorocul te va bântui tot anul dacă speli!
CALENDAR ORTODOX 2019. Dacă săptămâna dinaintea Paştelui este cea a Patimilor sau Săptămâna Mare, săptămâna care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos este cunoscută în popor ca Săptămâna Luminată. Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paști, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).
Joia din Săptămâna Luminată este o zi de care oamenii se tem. I se mai spune şi „Joia rea”, tocmai pentru că, potrivit credințelor, este o zi răzbunătoare, nefastă, necurată, dacă nu este respectată cum se cuvine.
În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți”. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima dupa Rusalii), este “dezlegare la pește”. De asemenea, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.
Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălţarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor, „Îngerul a strigat”, iar credincioșii se salută cu cuvintele “Hristos a Înviat!” și răspund „”Adevărat a Înviat!”
În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii.
Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată, sunt oficiate după o rânduiala specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.
Joia din Saptamana Luminata poarta numele de Joia Verde, o zi in care se cinstesc holdele, gradinile si granele. Cine munceste in aceasta zi aduce asupra casei nenorocul, seceta si daunatorii in livezi. “Joia Rea”, cum mai este denumita aceasta zi, cere un ritual al mortilor. 44 de galeti cu apa sunt carate de o persoana, 2 lumanari se aprind la toate cele 4 capete iar apa astfel “sfintita” se varsa apoi in fantana din curte.
Joia din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Joia Verde, pentru că de ziua aceasta depinde recolta. Este o zi în care se cinstesc grădinile şi grânele. Tradiţia spune că este bine să munceşti azi, altfel vei aduce asupra casei ghinionul, seceta şi dăunătorii în livezi. De asemenea, ca să nu ai parte de probleme, azi nu se spală şi nu se albesc rufele. Nu se lucrează la câmp, ca să nu crească iarbă pe unde nu trebuie. Nu e bine să pleci la drum, căci se spune că există risc mare să te rătăcești. Cine muncește în această zi sărăcește. Nu se face nimic și pentru a ține departe tunetele, trăsnetele, grindina și vijeliile. În Joia din Săptămâna Luminată, care mai este cunoscută şi ca „Joia rea”, se cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, două lumânări se aprind la cele 4 capete, iar în acest fel, apa este sfinţită şi apoi se varsă în fântâna din curte.
În Joia din Săptămâna Luminată sunt „Paștile țigănești”
Joia din Săptămâna Luminată este o zi de petrecere pentru rromii din România, pentru că sunt celebrate „Paştile ţigăneşti”. Tradiţia este veche de 70 de ani. Este un prilej de revedere a tuturor rudelor, din ţară şi din străinătate, care vin să asiste la marele eveniment. Tot acum se fură fetele frumoase de către viitorii lor soţi şi încă se mai păstrează obiceiul farmecelor de legat cununii în această zi. Tot acum se încearcă şi medierea unor conflicte din familii.
romaniatv.net