La finalul acestei săptămâni, mai exact în zilele de sâmbătă, 4 mai și duminică, 5 mai 2019, Primul Ministru al României, Viorica Dăncilă va fi prezentă în județul Hunedoara, unde va vizita mai multe obiective de investiții publice din localitățile Deva, Hunedoara, Brad dar și din localități ale Văii Jiului.
Premierul României va avea, de asemenea, întâlniri cu reprezentanți ai administrației județene și locale, cu liderii Organizației județene a PSD Hunedoara, dar și cu cetățenii județului.
Potrivit programului, Primul Ministru va fi prezent sâmbătă, 4 mai în localități din jumătatea nordică a județului Hunedoara urmând ca duminică, 5 mai aceasta să viziteze Valea Jiului. Președintele executiv al PSD Hunedoara, senatorul Cristian Resmeriță a confirmat, de altfel, faptul că Premierul Viorica Dăncilă va avea duminică dimneața, de la ora 10,30 o întâlnire cu membri și simpatizanți social-democrați, la sediul PSD Lupeni.
În cadrul acestei deplasări, șeful Guvernului României va fi însoțit și de Eugen Teodorovici – ministrul Finanțelor și ministru interimar al Fondurilor Europene, precum și de Marius Constantin Budăi – ministrul Muncii. Senatorul Cristian Resmeriță precizează că ministrul Muncii, Marius Budăi va avea duminică la prânz, în jurul orei 12,00 tot la sediul PSD Lupeni, o întâlnire cu pensionarii din Valea Jiului, pentru a discuta probleme specifice acestora.