PROGNOZA METEO. Vremea se va încălzi, dar nu vom scăpa de ploi

Valorile termice vor creşte ușor, astfel încât vremea va deveni caldă în sud și sud-est și apropiată de normalul termic în restul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate.

PROGNOZA METEO JOI

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi ușor instabilă, iar valorile termice vor fi în creștere ușoară față de ziua precedentă devenind apropiate de mediile multianuale în majoritatea regiunilor. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade în estul Transilvaniei și 23 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 12 grade. Cerul va fi temporar noros și mai ales după-amiaza și seara, local, îndeosebi în jumătatea vestică a țării, se vor semnala averse însoțite de descărcări electrice. La munte, în general la altitudini de peste 2000 m, trecător vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-vestul țării, la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului.

LA BUCUREŞTI

Vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, iar pe parcursul zilei trecător vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 22 de grade, iar cea minimă va fi de 9…10 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

PROGNOZA METEO VINERI

ÎN ŢARĂ

Valorile termice vor continua să crească ușor, astfel încât vremea va deveni caldă în sud și sud-est și apropiată de normalul termic în restul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, cu precădere în cursul după-amiezii și al nopții, local în vest, nord, centru și la munte și izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ziua în regiunile vestice și nord-vestice și parțial în cele centrale, precum și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 26 de grade, valorile mai ridicate fiind în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 14 grade.

LA BUCUREŞTI

Vremea va deveni caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 9…11 grade.

PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi instabilă, iar regimul termic caracterizat de valori ușor mai ridicate decât cele specifice datei în sud-est și apropiate de acestea în restul teritoriului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice în a doua parte a zilei și în orele serii local în zonele de deal și munte și pe arii mai restrânse în restul țării, cu o probabilitate mai mare în nord, nord-vest și în centru. Noaptea, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala local în regiunile din jumătatea vestică a teritoriului și pe spații mai mici în restul zonelor. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și în sud-est, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 și 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia și în sudul Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 13 grade.

LA BUCUREŞTI

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara când vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade.

PROGNOZA METEO DUMINICĂ

ÎN ŢARĂ

Vremea se va menține instabilă și se va răci față de ziua anterioară în vest, nord-vest și în centru. Cerul va avea înnorări, iar local și temporar vor fi averse, posibil asociate cu descărcări electrice în majoritatea regiunilor. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului în est și sud-est, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 25 de grade, iar cele minime între 6 și 13 grade.

LA BUCUREŞTI

Cerul va avea înnorări și în special în prima parte a zilei vor fi ploi de scurtă durată posibil asociate cu descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 11….12 grade.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL 06.05.2019 ORA 09 – 09.05.2019 ORA 09

ÎN ŢARĂ

Valorile termice vor scădea treptat, situându-se sub mediile climatologice ale perioadei și temporar va ploua.

LA BUCUREŞTI

Valorile termice vor scădea treptat, situându-se sub mediile climatologice ale perioadei și temporar va ploua.

romaniatv.net