Potrivit prevederilor legale în vigoare, conducerea executivă a Primăriei municipiului Lupeni a fost obligată, la fel ca toate unitățile administrativ-teritoriale din România, să supună atenției legislativului local un proiect de hotărâre privind indexarea impozitelor locale pentru anul 2020 cu rata inflației. Potrivit primarului municipiului Lupeni, acest lucru înseamnă că anul viitor impozitele locale vor crește ușor, cu un aproape insesizabil procent de 4,6% cât este rata inflației comunicate de INS.
”După intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2016, a Codului fiscal – Legea nr. 227/ 2015 nivelul taxelor și al impozitelor a fost stabilit la valori de impozitare și taxare actualizate anului 2016, urmând ca, potrivit prevederilor art. 491, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexeză anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Potrivit prevederilor legale, anual, Consiliul local trebuie deci să reanalizeze aceste taxe și să adopte hotărâri privind stabilirea impozitelor și a taxelor locale pentru anul fiscal următor, dar până la 30 aprilie trebuie să adopte o hotărâre privind indexarea acestora cu rata inflației. Conform site-urilor oficiale ale celor două ministere, rata inflației este de 4,6 %. Cu mențiunea că, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, se precizează în mod expres faptul că pentru indexarea impozitelor și a taxelor locale aferente anului 2020, consiliile locale vor utiliza rata inflației de 4,6 % conform Comunicatului de presă nr. 17/ 2019 al Institutului Național de Statistică”,explică primarul Lucian Resmeriță.
Acesta menționează de asemenea că măsura este absolut obligatorie, însă legea permite adminstrațiilor locale ca, la stabilirea cuantumului taxelor și impozitelor locale pentru anul 2020 să stabilească și eventualele facilități pentru anumite categorii de persoane sau de bunuri, taxe speciale instituite pentru buna funcționare a unor servicii publice locale furnizate cetățenilor precum și alte taxe locale necesare asigurării serviciilor pentru cetățeni.
Cu aceste argumente a venit primarul Lucian Resmeriță în fața Consiliului local Lupeni în vederea aprobării proiectului de hotărâre nr. 46/2019 privind indexarea taxelor și impozitelor locale. Proiectul a fost votat de către consilierii PSD, PRM, ALDE și UDMR însă a fost respins de către cei 5 repezentanți ai PNL în forul legislativ de la Lupeni. Liderul PNL Lupeni a prezentat acest lucru drept o acțiune în folosul cetățenilor.”Consilierii PNL au votat IMPOTRIVA majorarii taxelor si impozitelor! Asa cum am facut de fiecare data,ramanen in slujba cetatenilor din Lupeni,reprezentam interesele acestora si luptam ca fiecare locuitor din Lupeni sa se simta respectat si apreciat!”, a scris Cristian Roșu, președintele PNL Lupeni, pe pagina sa de facebook.
În opinia primarului municipiului Lupeni, susținută și de prevederile legii, în cazul respingerii hotărârii privind indexarea cu rata inflației a taxelor și impozitelor locale ar fi avut drept consecință TRIPLAREA cuantumului acestora. Explicaţia: Conform Codului Fiscal, DACĂ NU SE ACTUALIZEAZĂ CU INFLAŢIA, TAXELE LOCALE SE CALCULEAZĂ LA VALOAREA MAXIMĂ PREVĂZUTĂ ÎN CODUL FISCAL ! ”Ce să înțelegem din atitudinea consilierilor de la PNL Lupeni care, prin votul lor negativ pe proiectul de lege privind indexarea impozitelor cu 4,6% în 2020 au votat pentru triplarea acestora ? Dacă nu aveam majoritate în Consiliul local, alături de colegii consilieri de la partidele care au tratat acest sbiect cu respnsabilitate, atunci anul viitor eram obligați să creștem, spre exemplu, impozitul pe un apartament de la 100 lei la la 360 lei. Ce vor de fapt consilierii PNL de la Lupeni ? Doresc impozitarea maximă a cetățenilor ? Ce vrea PNL ? Vrea să le ia oamenilor banii din buzunare, așa cum au mai făcut-o ?”, se întreabă primarul Lucian Resmeriță.
Primarul municipiului Lupeni apreciază că echipa consilierilor locali ai PNL Lupeni nu dovedește nici măcar cunoașterea proiectelor de hotărâre aflate în dezbatere, fapt demonstrat prin dezinformarea prezentată privind includerea în lista impozitelor ce vor fi indexate și a taxei de salubritate care, după cum precizează primarul Resmeriță, fiind o taxă specială locală, nu este supusă regimului taxelor și impozitelor prevăzute în Codul fiscal.
Primarul Lucian Resmeriță mai spune că nu este pentru prima oară când cei de la PNL Lupeni confundă propaganda electorală cu iresponsabilitatea în plan administrativ, prin refuzul de a vota proiecte menite să ajute la dezvoltarea municipiului Lupeni doar din dorința de a pune bețe-n roate actualei administrații.
La rândul lor, echipa celor 5 consilieri liberali din Lupeni se apără afirmând, într-o portare făcută pe pagina de socializare a liderului Cristian Roșu, că primarul Lucian Resmeriță dezinformează prin omisiune, uitând să spună că Ordonanta de Urgenta nr.114 (din28 decembrie 2018) este data de Guvernul PSD. Aceștia adaugă că impozitele pe locuințele cetățenilor din Lupeni nu vor crește de la 100 de lei la 360 de lei pentru că ”deși noi am votat ÎMPOTRIVĂ, proiectul de hotărâre a întrunit votul majorității (PSD+ALDE+UDMR), astfel că impozitele pentru anul 2020 au crescut cu 4,6%”, explică grupul consilieilor PNL Lupeni.