S-a deschis oficial sezonul turistic din stațiunea Geoagiu Băi
Începutul lunii mai marchează oficial debutul sezonului turistic de vară, iar piscinele și ștrandurile din stațiunile turistice își redeschid porțile pentru a-i primi pe turiști. Și în stațiunea hunedoreană Geoagiu Băi, începând de vineri, 2 mai 2019 s-a deschis oficial sezonul turistic și, odată cu acesta, și-au redeschis porțile și Băile Daco-Romane.
Evenimentul a fost marcat în cadrul unei festivități oganizate de Primăria orașului Geoagiu. La invitația primarului orașului Geoagiu, Vasile Cărăguț, la festivitatea de deschidere au participat deputații Laurențiu Nistor, Ilie Toma și Lucian Heiuș, senatorul Viorel Sălan, prefectul județului Hunedoara – Fabius Tiberiu Kiszely și subprefectul Dorel Bretean. Fiecare dintre aceștia a subliniat rolul pe care stațiunea îl are în viața comunității hunedorene, dar și impactul pe care îl au asupra dezvoltării turismului local măsurile luate de Guvern sau deciziile Parlamentului. Astfel, în opinia președintelui Organizației PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor, introducerea voucherelor de vacanță, reducerea TVA la 5% în domeniul turismului, modificările la Legea Turismului și aprobarea schemei de minimis pentru dezvoltarea stațiunilor balneare sunt doar câteva dintre măsurile care vor conduce la încurajarea activităților în turism, inclusiv la Geaogiu Băi.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea – Flaviu Bobora, prezent la eveniment împreună cu o parte a consilierilor județeni, s-a referit în mesajul de salut la importanța pe care stațiunea Geoagiu-Băi o are în acțiunea de promovare a potențialului turistic al județului. ”Este bine să ne aducem aminte de vechimea stațiunii, dar să ne gândim și posibilitățile ei de dezvoltare, care nu sunt de neglijat. De altfel, toate punctele de interes turistic din județ sunt în atenția noastră. Ținta este ca măsurile pe care le implementăm să le ajute să fie într-o continuă creștere și dezvoltare” a declarat președintele CJ Hunedoara, Mircea – Flaviu Bobora.
Acesta a precizat că reprezentarea și promovarea stațiunii Geoagiu-Băi la târgurile de turism, realizată în ultimii trei ani prin intermediul Agenției de Dezvoltare Economico – Socială a județului Hunedoara, a adus o și mai mare vizibilitate zonei.
Stațiunea hunedoreană Geoagiu Băi își așteaptă turiștii cu o ofertă variată, iar ștrandul este pregătit pentru afluxul de clienți care se anunță în această vară. Complexul terman Băile Daco-Romane este deschis zilnic între orele 8,00-21,00.