Gala Excelenței Hunedorene pentru peste 200 de performeri în sport și educație
Nu mai puțin de 120 de elevi și profesori coordonatori și alți 101 sportivi și antrenori din județul Hunedoara au fost premiați luni, 6 mai 2019 în cadrul celei de-a treia ediții a Galei Excelenței Hunedorene. Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Hunedoara în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, Inspectoratul Școlar al Județului Hunedoara, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Teatrul de Artă Deva și Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara a avut loc într-un cadru festiv în care au fost acorda distincții pentru rezultatele excepționale obținute de laureați în cursul anului trecut la diferite concursuri școlare, competiții sportive și olimpiade internaționale.
Ediția din acest an a Galei de excelență i-a avut ca oaspeți de onoare pe Răzvan Burleanu – președintele Federației Române de Fotbal și pe fostul fotbalist și antrenor Mihai Stoichiță (fost jucător la Jiul Petroșani), dar și pe deputații de Hunedoara Natalia Elena Intotero și Laurențiu Nistor. ”Este o onoare pentru mine să particip la asemenea evenimente ce se desfășoară la noi în comunitate. Este un semn că avem valori pe care trebuie să le promovăm, întrucât așa reușim să aducem plus valoare. Excelența antrenează respect, și asta ne dorim și noi, respect pentru români și România. Sunt convinsă că România merită mai mult: oameni care să se zbată pentru comunități, care să aducă fonduri europene în țară și care să creeze oportunități”, a declarat deputatul Natalia Intotero.
Premiile au fost înmânate pe scenă de către președintele CJ Hunedoara, Mircea – Flaviu Bobora, de cei doi vicepreședinti Daniel Andronache și Sorin Vasilescu, de prefectul județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, de directorul DJST Hunedoara, Lorincz Szell, împreună cu președintele FRF Răzvan Burleanu și cu prof. Maria Ștefănie, inspector școlar general al ISJ Hunedoara.
La categoria discipline olimpice, titlul de sportivul anului a fost acordat gimnastei Denisa – Maria Golgotă de la LPS Cetate Deva. La discipline neolimpice, titlul de sportivul anului a mers către Anamaria Gherghel, practicantă de fotbal – tenis, legitimată la clubul Comexim R Lupeni. Consiliul Județean Hunedoara a alocat peste 100.000 de lei pentru premierea elevilor și profesorilor coordonatori și pentru premierea sportivilor și antrenorilor. La rândul său, DJST Hunedoara a oferit diplome și cupe la categoria sport.
În debutul evenimentului au fost acordate și 5 premii speciale pentru contribuția adusă la promovarea sportului de performanță și a sportului de masă. Plachetele au mers către Gina Gogean Groza, Marieta Ilcu Răileanu, Mihai Leu, Romulus Gabor (pentru promovarea proiectului ”Campionii României”, Marius Iancu Avram (pentru pariciparea la Ultramaratonul ”6633 Arctic Ultra” și Anda Maria Avram (sportivă paralimpică, campioană europeană la karate WUKF, proba parakarate).
La secțiunea educație, printre premianți s-a numărat Mara Muntean, eleva Colegiului Național ”Decebal” Deva care a obținut, în anul 2018, medalia de argint la Olimpiada Internațională de Științe.