Fonduri de aproape 43 de milioane de euro pentru asigurarea culturilor agricole cu bani europeni. Ce trebuie să facă fermierii români

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat, miercuri,  că fermierii români îşi pot asigura culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile cu bani europeni prin Programului Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2020, fondurile totale disponibile pentru întreaga perioadă de programare fiind de aproape 43 de milioane de euro.

“Începând cu data de 1 aprilie 2019 se află în derulare sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, cu scopul de a încuraja fermierii să îli asigure culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile, cum ar fi: inundaţii, secetă, grindină, îngheţ, ploi torenţiale, tornade, furtuni, etc. Sesiunea anuală de depunere a cererilor de finanţare pentru această submăsură este împărţită în două etape: pentru culturile de primăvară şi pentru cele de toamnă” , precizează MADR.

Etapa curentă de depunere a dosarelor cererilor de finanţare, aferentă culturilor de primăvară, se desfăşoară în intervalul 1 aprilie 2019 – 30 noiembrie 2019.

Alocarea financiară pentru întreaga perioadă de programare este de 42.797.487 euro, depunerea dosarelor cererilor de finanţare realizându-se continuu până la epuizarea fondurilor.

Potrivit sursei citate, sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor mici cu dimensiunea economică până la 11.999 euro standard output (SO) sau de 55% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO.

Pentru a beneficia de sprijin, solicitantul va încheia o asigurare pentru riscurile prevăzute, angajându-se să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contractul de asigurare. Condiţiile de eligibilitate sunt detaliate în Ghidul solicitantului publicat pe pagina de web a AFIR (www.afir.info/Investiţii PNDR/sM 17.1).

Sursa: economica.net