Universitatea din Petroșani deschide un nou program de studii universitare la Deva: Ingineria și Managementul Afacerilor

Municipiul Deva devine, cu adevărat, un centru universitar atractiv! Un nou program de studii universitare de licență va funcționa în reședința județului, din anul universitar 2019-2020.

Astfel, Universitatea din Petroșani are în vedere înființarea specializării ”Ingineria și Managementul Afacerilor” (învățământ de zi), în cadrul Centrului de Învățământ de la Deva. Aceasta după ce, în urmă cu două luni, instituția de învățământ superior anunța înființarea, la Deva, a unui alt program de studii universitare în specializarea”Administrație Publică”, învățământ de zi.

Reprezentanți ai Universității din Petroșani și ai ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) s-au întâlnit, miercuri, 8 mai 2019, la Primăria Municipiului Deva, cu viceprimarul Ferdinand Zoltan Pogocsan, pentru a vedea deschiderea municipalității cu privire la noul program de studiu.

”Ingineria și Managementul Afacerilor” urmărește pregătirea absolvenților cu privire la identificarea oportunității, crearea și conducerea unei afaceri, pornind de la o idee de produs inovativ, fabricat și comercializat în condiții profitabile.

”Înființarea acestor noi programe de studii universitare la Deva, completează oferta pe care Universitatea din Petroșani o are în cadrul acestui Centru de învățământ care funcționează de 17 ani în reședința județului. Tot în acest an, am acreditat și un alt program  de studii universitare pe care-l vom derula la Centrul de învățământ pe care-l deschidem în municipiul Hunedoara. De asemenea, în oferta academică pe care ne pregătim să o lansăm în zilele următoare, le propunem celor care doresc să urmeze studii universitare de licență, master și doctorat la Universitatea din Petroșani, o gamă largă de specializări utile și atractive”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.