Două cadre universitare din Turcia, s-au aflat zilele trecute la Petroșani, în cadrul unui schimb de experiență dintre Universitatea din Petroșani și Universitatea ”Suleyman Demirel” din Isparta (Turcia) în cadrul programului ERASMUS+. Este vorba despre prof. Mahmut Mutluturk și prof. Saim Saraç.
Rectorul Universității din Petroșani spune că între Universitatea din Petroșani și Universitatea ”Suleyman Demirel” din Isparta dar și alte universități din profil din Turcia exista deja relații solide de colaborare și cooperare. “În cadrul proiectului ERASMUS+ avem schimburi de cadre didactice și studenți cu toate țările din Uniunea Europeană, dar și din NATO, printre care și Turcia. În ultimii ani au mers destul de mulți studenți de-ai noștri în Turcia, unde încep să fie prezenți în universitățile din Istanbul sau Ankara. Am primit și noi studenți de la universitățile din Turcia, iar acum am primit vizita unor cadre didactice, respectiv un profesor care este specialist în domeniul ingineriei miniere iar celălalt în mecanică rocilor și utilaje pentru săpări, cele care se folosesc la crearea de tuneluri și metrouri. Ambele cadre didactice au venit la Universitate pentru a vizita laboratoarele noastre și pentru a lua contact cu colegii noștri care sunt pe aceste specializări și cu care, ne propunem până la urmă, să încheiem parteneriate în diverse proiecte de cercetare științifică. Dorim să continuăm aceste schimburi de cadre didactice și de studenți, care sunt benefice pentru ambele părți și care arătă până la urmă și calitatea învățământului de la Universitatea din Petroșani”, a declarant Rectorul Universității Petroșani, prof. univ. dr. ing. Radu Mihai Sorin.
Împreună cu directorul Centrului Erasmus+ de la Universitatea din Petroșani, Oana Răvaș și cu președintele Senatului universitar, conf.univ.dr.ing. Nicolae Pătrășcoiu, rectorul instituției academice din Valea Jiului a avut și o întâlnire protocolară cu cei doi colegi de la Universitatea ”Suleyman Demirel” din Isparta. Aceștia le-au oferit gazdelor și un frumos cadou, constând dintr-o carpetă tradițională cusută manual, având ca model sigla Universității din Petroșani.