Proiecte sociale și de turism la Petroșani, în atenția unor investitori din Bavaria
Un grup de investitori din regiunea Bavaria a Germaniei au fost prezenți vineri, 10 mai, la Primăria municipiului Petroșani, unde au avut o rundă de discuții cu primarului localității, Tiberiu Iacob Ridzi. Delegația investitorilor din Germania a fost condusă de Manfred Helmert care i-a prezentat primarului din Petroșani modelul pe care l-a urmat Germania pentru punerea în valoare a oraşului Oberstdorf, un oraș dintr-o fostă regiune minieră a acestei țări.
De altfel, Manfred Helmert este prezent de mai mulți ani în România, unde a colaborat inclusiv cu Ministerul Energiei la elaborarea unui studiu care conţine schimbarea structurii unor zone miniere, în zone turistice. Studiul realizat de consultantul german a fost prezentat în cadrul unui Congres Mondial pe teme de turism și a devenit model de studiu pentru mai multe comunități situate în regiuni montane, unde turismul are potențial de dezvoltare, dar necesită investiții care implică obținerea de subvenții și a altor forme de sprijin financiar. Studiul realizat de Manfred Helmert, are la bază experiența acestuia dobândită în regiunea Bavariei unde investițiile în turism au început acum mai bine de o jumătate de secol, dar au ajuns astăzi să reprezinte peste 60% din activitatea locală.
”Am primit delegația unor investitori din Germania condusă de dl. Manfred Helmert, care sunt interesați să implementeze unele proiecte de dezvoltare în zona noastră. I-am asigurat, bineînțeles, de tot sprijinul din partea administrației locale pentru ca proiectele pe care le au în plan să fie duse la bun sfârșit, astfel încât ele să poată contribui la dezvoltarea turismului în regiunea noastră și, în general, la dezvoltarea economică a Văii Jiului”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Chiar dacă sunt încă într-o fază incipientă, discuțiile cu investitorii germani pot constitui un nou punct de start în conturarea unor investiții cu potențial de dezvoltare în Valea Jiului. Asta cu atât mai mult cu cât, tot în această lună, este așteptată la Petroșani o altă delegație de investitori din Germania, care vor veni pentru a studia piața economică locală în cadrul unei misiuni economice organizate de Camera de Comerț Româno-Germană, din care va face parte și consulul Germaniei la Sibiu.