O amplă acțiune a administrației publice locale din municipiul Petroșani a început și se derulează în aceste zile, avându-i ca destinatari pe copiii din această localitate.
Pentru ei, la inițiativa primarului Tiberiu Iacob Ridzi, Primăria Petroșani a achiziționat noi instalații și echipamente de joacă. Acestea sunt montate în aceste zile în diverse parcuri din oraș care au prevăzute locuri de joacă pentru copii. Pentru ca de aceste noi investiții publice, copiii să să poată bucura cât mai repede, angajații serviciului de administrare a domeniului public au lucrat chiar și sâmbăta, la montarea noilor echipamente și instalații de joacă.
Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, primele dintre acestea au fost deja montate și puse la dispoziția celor mici, spre bucuria vizibilă a acestora, în zona Grădiniței nr. 2 de pe str. Constructorului (din zona Petroșani Nord), dar și în cartierul Aeroport, în parcul din zona Păcii și în curtea fostei grădinițe de pe strada Aviatorilor.
”Am achiziționat mai multe astfel de noi echipamente și instalații de joacă pentru copii, pe care le vom monta cât mai repede posibil în toate zonele din oraș, astfel încât cei mici să se poată bucura de acestea. Așa cum m-am convins personal, în aceste zile, când au fost montate noile echipamente chiar în fața celor care vor beneficia de ele, nimic nu poate egala zâmbetul unor copii fericiți și mulțumirile primite din partea acestora”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.