sâmbătă, mai 18th, 2019
Elevi din Petroșani pornesc pe ”drumul apei” de la Uzina de apă de la Jieț
Uzina de apă de la Jieț, una dintre cele mai moderne stații de tratare a apei din România, a devenit nu doar o importantă sursă de apă din componența Apa Serv Valea Jiului, ci și un apreciat areal didactic. În fiecare an, programul de educație ”Școala Altfel” aduce aici elevi ai unor instituții de învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal, care-și propun să afle, direct de la sursă, care este ”drumul apei” din Valea Jiului, de la captarea din râurile de munte și până la robinetul din casă. În primeleCItește mai departe
”Harap Alb”, celebrul basm al lui Ion Creangă, în premieră la Teatrul ”Ion D. Sârbu” din Petroșani
Actorii Teatrului ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani se pregătesc pentru o nouă premieră, programată pentru duminică, 19 mai 2019 de la ora 12,00. De această dată, premiera îi vizează pe cei mici, care vor avea ocazia să pătrundă în lumea personajelor unuia dintre cele mai frumoase basme ale copilăriei: ”Harap Alb”. De această dată, povestea lui Ion Creangă este prezentată în viziunea regizorului Ciprian Huțanu și a scenografului Gavril Siliteanu. Nerespectând sfatul tatălui, Harap Alb devine, cu jurământ de supunere, sluga Spânului, personaj care întruchipează ticăloşia şi impostura. Supus maiCItește mai departe
STUDIU / Cea mai căutată vacanță de vară a românilor
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a întrebat oameni din toată țara despre cum arată vacanța lor ideală de vară și unde plănuiesc să călătorească anul acesta. Cei mai mulți dintre participanții la studiu și-au propus să ajungă pe litoral. După valul de frig care a acoperit Europa până în luna mai, nu este de mirare că românii călători visează la o vacanță pe plajă, în bătaia puternicului soare mediteranean: 66% dintre români își plănuiesc vacanța pe litoral (comparativ cu 53% dintre călători la nivel internațional). Hoteluri: micul dejun inclusCItește mai departe
Tinerii Petroșaniului, laureați ai Festivalului național de scurtmetraje ”Filmmic” și în 2019
Elevii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani, care s-au înscris și în acest an în programul festivalului-concurs de scurtmetraje pentru liceeni ”FILMMIC”, aflat la ediţia a XII-a, au revenit la Petroșani cu statutul de laureați. Astfel, deși este cunoscut în general pentru talentul său muzical, tânărul petroșenean Andrei Popa, de data aceasta în calitate de regizor al scurtmetrajului intitulat ”Drumul către apus”, a câștigat secțiunea de film de scurtmetraj. Mai mult, una dintre ”actrițele” peliculei realizate de această echipă a Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, Bianca Bîrlida a câștigat premiul pentru cea maiCItește mai departe
Universitatea din Petroșani va avea un Centru de pregătire pentru tehnicieni eolieni
Intenția companiilor de producție energetică eoliană de a-și extinde activitatea în regiunea Văii Jiului și, în general în țara noastră, dar și expertiza deja dovedită în formarea de specialiști în domeniul ingineriei energetice a Universității din Petroșani au constituit premisele unui parteneriat încheiat între instituția de învățământ superior din Valea Jiului și Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA). În baza acestui parteneriat, sub coordonarea Ministerului Energiei, la Petroșani urmează să fie implementat un proiect european ce are ca subiect tocmai formarea de specialiști în întreținerea și exploatarea instalațiilor eoliene. PotrivitCItește mai departe