„Investim în prezent pentru un viitor în siguranță”. Tema unui simpozion organizat de Prefectura Hunedoara.
Instituția Prefectului – Județul Hunedoara în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara și cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, au organizat astăzi, 21 mai, Simpozionul Județean „Investim în prezent pentru un viitor în siguranță”.
Potrivt prefectului județului Huneodara, Tberiu Fabius Kiszely, tema abordată în cadrul acestui simpozion a fost prevenirea victimizării minorilor și promovarea parteneriatului existent între factorii decizionali din județul Hunedoara. ”Evenimentul se înscrie în obiectivele „Programului Cadru de Prevenire a Delincvenței Juvenile și a Victimizării Minorilor”, care constituie o prioritate a Poliției Române pentru anul 2019, un domeniu de interes al Ministerului Afacerilor Interne și vine în susținerea inițiativelor Grupului de lucru privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, constituit la nivelul Instituției Prefectului județului Hunedoara”, a precizat prefectul Tiberiu Fabius Kiszely.
La evenimentul care a avut loc în amfiteatrul „SPIRU HARET” al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara au participat, alături de gazde, deputatul Ilie TOMA, reprezentanți ai Consiliului Județean Hunedoara, precum și reprezentanți ai A.N.I.TP – Centrul Regional Alba-Iulia, A.N.A. – Centrul Regional Alba-Iulia, C.P.E.C.A. Hunedoara, D.G.A.S.P.C. Hunedoara, reprezentanți ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, directori de școli, profesori, precum și, reprezentanți ai părinților și ai elevilor.