Chiar dacă în zona centrală a localităților Lupeni și Uricani, drumurile publice au fost modernizate constant de autoritățile locale din cele două orașe, iar altele se află în proces de reabilitare, o porțiune de drum de pe DN66A, situată la limita dintre acestea dă încă mari bătăi de cap șoferilor. Cum acest drum aparține Direcției Naționale de Infrastructură Rutieră, intervențiile autorităților locale pentru reabilitarea acestuia se rezumă doar la sesizările pe care le pot face către cei care trebuie să intervină pentru rezolvarea situației existente.
Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram spune că aproape că nu e zi de la Dumnezeu fără ca primarul din Uricani să nu-i semnaleze această problemă, cu rugămintea de a-l sprinjini în vederea rezolvării acesteia. ”Chiar dacă nu este o problemă a Consiliului județean, am preluat această sesizare venită de la domnul primar Buhăescu. Zilele trecute am avut o întâlnire în comuna Buceș cu directorul Regionale de Drumuri Naționale de la Timișoara, domnul Ispravnic și, în urma solicitărilor noastre, mi-a promisă că anul acesta va fi asfaltată porțiunea de drum de la ieșirea din Lupeni și până în zona Cheilor Buții”, a declarat Costel Avram.
Pe această porțiune de drum, zona cea mai degradată, care în opinia administratorului public al județului Hunedoara necesită intervenția cât mai grabnică a celor de la Drumurile Naționale, este cea cuprinsă între vecinătatea cu municipiul Lupeni, fosta preparație și până la ieșirea de pe centura orașului Uricani.