Un număr de 4 proiecte cu finanțare europeană și guvernamentală în care municipalitatea din Vulcan este aplicant direct sau lider de asociere au trecut de avizarea Agenției de Dezvoltare Regională Vest, aflându-se în această perioadă în etapa de avizare la ministerul de resort, la Autoritatea de Management, după cum informează reprezentanții administrației locale de la Vulcan.
Potrivit unei informări prezentate de Biroul Proiecte cu Finanțare Internațională – Dezvoltare Locală, este vorba despre următoarele proiecte:
1. Modernizarea Ambulatoriului Medical din municipiul Vulcan;
2. Reabilitarea termică a unor blocuri de locuințe din municipiul Vulcan, în cadrul programului ”Un plus de căldură pentru cetățeni”;
3. Linia verde de autobuze electrice între Petrila-Petroșani-Aninoasa-Vulcan-Lupeni-Uricani Green Line Valea Jiului” – Componenta 1;
4. Linia verde de autobuze electrice între Petrila-Petroșani-Aninoasa-Vulcan-Lupeni-Uricani Green Line Valea Jiului” – Componenta 2.
Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile apreciază că, potrivit termenelor procedurale, după toate clarificările tehnico-economice ce pot fi solicitate în acest interval de autoritatea de resort, cel mai târziu la finalul lunii următoare se va trece la etapa de contractare și finanțare a acestor proiecte de investiții.
”Mulțumesc tuturor colegilor mei din Primărie care se regăsesc în această muncă foarte grea, de proiectare și obținere de fonduri pentru obiectivele de investiții pe care continuăm să le facem pentru comunitatea noastră. Biroul de Proiecte cu Finanțare Internațională – Dezvoltare locală, Serviciul Juridic, Serviciul Financiar, Biroul de Urbanism și Serviciul ADPP, sunt componente ale administrației locale alcătuite din oameni responsabili care depun o muncă complexă, plină de asumare, pentru dezvoltarea municipiului. Îi respect pentru profesionalism și am încredere în munca și rezultatele obținute de colegii noștri. Mergem mai departe în ceea ce ne-am propus să împlinim pentru cetățenii Vulcanului”, a declarat primarul Gheorghe Ile.