A plouat mult în această lună ceea ce e semn bun pentru agricultură dar, dacă este să-l credem pe liderul social-democraților din municipiul Lupeni, senatorul Cristian Resmeriță, e semn bun și pentru politicieni.
”Peste doar câteva ore încheiem campania electorală pentru alegerile de duminică, 26 mai 2019, în urma cărora vom trimite oameni noi în Parlamentul European. În ceea ce privește organizația noastră politică de a Lupeni, am fost prezenți și astăzi, în ultima zi în care legea ne mai permite să promovăm oferta noastră electorală și candidații Partidului Social Democrat, în mijlocul cetățenilor. Pentru că împreună cu aceștia, noi, la Lupeni, suntem o mare familie și întâlnirile cu cetățenii sunt întotdeauna o mare bucurie pentru noi. A plouat mult în această lună mai și noi sperăm că, la Lupeni, în duminica alegerilor, va ”ploua cu voturi” pentru PSD. Avem cei mai buni candidați, avem cel mai bun program politic atât pentru Europa cât mai ales pentru țară și avem cei mai buni alegători. De aceea, PSD Lupeni mizează pe cel mai bun scor politic și la acest scrutin”, a declarat, optimist, Cristian Resmeriță, președintele Organizației PSD Lupeni și președinte executiv al Organizației județene PSD Hunedoara.
Sute de social-democrați, membri ai echipei politice PSD Lupeni, printre care s-au aflat și primarul municipiului Lupeni – Lucian Resmeriță, numeroși consileri locali, consilieri județeni și alte persoane cunoscute și apreciate din comunitatea locală a municipiului Lupeni au mers în această după-amiază în tradiționalul ”marș al victoriei” pe străzile principale ale municipiului Lupeni, pentru a le reaminti oamenilor că duminică, 26 mai, au dreptul și șansa de a-și alege cei mai buni eurodeputați.
”La finalul încă unei frumoase campanii electorale, vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din echipa PSD Lupeni, să-i felicit pentru modul în care au răspuns prezent la aceasta. Vreau să le mulțumesc în mod deosebit cetățenilor din municipiul Lupeni și tuturor celor care au venit din toată Valea Jiului la Lupeni, în ciuda vremii potrivnice, pentru a primi așa cum se cuvine, ca adevărate gazde, delegația liderilor noștri, în frunte cu doamna Prim Ministru Viorica Dăncilă. Îi dorim succes în alegeri candidatului nostru, Natalia Elena Intotero și întregii liste propuse de PSD. Duminică, 26 mai invit cetățenii municipiului Lupeni la vot și fie ca aceia care sunt mai buni, să învingă !”, a mai spus Cristian Resmeriță, liderul PSD Lupeni.