Vineri, Consiliul Județean (CJ) Hunedoara, va dezbate proiectul de hotărâre privind aprobarea notei conceptuale și a temei de proiectare pentru asigurarea rezervei de apă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva”.
Inițiativa conducerii SJU Deva a fost înaintată administrației județene întrucât Secția de Pediatrie, Secția de Pneumologie, Secția de Recuperare Medicală și Reumatologie Deva, Secția Dermatovenerologie, Centrul de Sănătate Mintală şi Secția de Psihiatrie pentru adulţi (fosta Policlinică din cartierul Dacia din Deva), dar și Compartimentele de Primiri Urgențe (CPU) Ilia și Călan, nu dispun de o a doua sursă de alimentare cu apă de consum.
Obiectivele menționate sunt alimentate din rețelele publice de distribuție a apei care pot avea întreruperi accidentale sau programate de furnizare a apei. Pentru unitățile medicale însă, nu este permisă întreruperea alimentării cu apă de consum.
Calculul necesarului de apă s-a făcut conform normelor în vigoare luând în considerare un consum de 400l/persoană, rezultând astfel următoarele capacități de depozitare: Secția de Pediatrie – 8 mc, Secția de Pneumologie – 5 mc, Secția de Recuperare Medicală și Reumatologie Deva – 11 mc, fosta Policlinică din cartierul Dacia din Deva – 7 mc și CPU Ilia și Călan – câte 1,5 mc. Investiția în valoare de 401.030 lei va fi finanțată din bugetul CJ Hunedoara.
De asemenea, tot vineri va fi dezbătut și supus votului proiectul privind transformarea blocului de locuințe din incinta SJU Deva în spații administrative.
Este vorba despre un proiect a cărui valoare estimată ajunge la 2.294.435 lei și care este justificat de necesitatea comasării tuturor spațiilor administrative într-o singură clădire pentru a crește eficiența actului administrativ. După realizarea proiectului, structura funcțională a clădirii va fi următoarea: Parter – arhiva, personal de pasă; Etaj I – birouri, sală de ședințe cu 80 de locuri; Etaj II – birouri; Etajele III și IV – 10 apartamente pentru medici rezidenți.
Un alt proiect important care va fi supus dezbaterii și votului aleșilor județeni proiectul privind aprobarea notei conceptuale și a temei de proiectare pentru amenajarea magaziei pentru materiale sanitare la parterul corpului nou al SJU Deva.
Amenajarea spațiului de depozitare a materialelor sanitare, în suprafață de 350 mp, este necesară și urgentă pentru a muta activitatea dintr-un corp de clădire care urmează să fie demolat (pe amplasament se va construi un corp de clădire pentru secția de Medicină Nucleară și spitalizarea de zi). Și această investiție, în valoare totală de 626.245 lei va fi finanțată din bugetul CJ Hunedoara.