Serviciu de alerte prin SMS pentru restricțiile la apă, oferit gratuit de Apa Serv Valea Jiului
Apa Serv Valea Jiului are implementat deja de 3 ani un serviciu de alertă prin SMS, prin intermediul căruia abonații pot fi informați asupra restricțiilor programate sau a avariilor în funcționarea serviciului de alimentare cu apă potabilă din zona de domiciliu.
Potrivit directorului general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică, serviciul este unul gratuit însă pentru a putea beneficia de acesta, abonații trebuie să-și exprime, potrivit legislației privind protecția datelor personale, acordul pentru utilizarea acestuia. În opinia directorului ASVJ, acest document reprezintă o simplă formalitate, prin care doritorii își lasă numele, adresa de domiciliu și numărul de telefon la una oricare din punctele de lucru ale operatorului regional de apă din Valea Jiului. „Fiind vorba despre un număr de telefon cu caracter personal, este la latitudinea abonaților noștri dacă ne pun la dispoziție acest număr, pentru a putea beneficia de serviciul de alertă SMS al Apa Serv. Dar, cei care au această opțiune, sunt informați despre toate problemele care pot apărea în rețeaua de alimentare cu apă, în timp util”, spune Cristian Ionică.
În același timp, directorul general al Apa Serv le transmite și abonaților care deja au optat pentru acest serviciu dar, care între timp și-au schimbat adresa de domiciliu că, pentru a beneficia de alerte SMS de la noul domiciliu, trebuie să informeze operatorul asupra acestei modificări.
Pentru că, deși acest serviciu este funcțional deja de 3 ani, el nu suscită încă un interes crescut al abonaților la serviciul de apă, operatorul de utilități din Valea Jiului intenționează ca, odată cu factura pentru plata serviciilor aferentă acestei luni, să transmită tuturor beneficiarilor o informare cu privire la beneficiile activării opțiunii Alertă SMS.