luni, iunie 10th, 2019
Drumul care face legătura dintre Oltenia şi Transilvania a fost asfaltat doar pe jumătate
Un nou drum modernizat ar trebui să traverseze Munţii Vâlcan şi să facă legătura dintre Oltenia şi Transilvania! Autorităţile din Hunedoara şi-au văzut de treabă, aşa că, în 2017, porţiunea lor de drum a fost asfaltată. Numai că edilii din Gorj nu s-au achitat de obligaţie. Spun că abia peste doi ani se vor apuca de lucru. Aşa se face că drumul modernizat se opreşte brusc, într-o mare de pământ, la Cota 1600. Turist: Autorităţile din Hunedoara au asfaltat acest drum încă de acum doi ani. Cele din Gorj au spus căCItește mai departe
Natalia Elena Intotero își începe oficial cel de-al doilea mandat în fruntea Ministerului Românilor de Pretutindeni
Deputatul hunedorean PSD Natalia Elena Intotero a depus astăzi, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României, Klaus Iohannis, jurământul de investitură în funcția de ministru al Românilor de Pretutindeni. Astfel, Natalia Elena Intotero se întoarce în Guvern după ceva mai mult de o lună în care renunțase la calitatea de ministru, pentru a intra în alegerile pentru desemnarea viitorilor eurodeputați ai țării. La solicitarea Premierului Viorica Dăncilă, deputatul social-hunedorean din județul Hunedoara a acceptat să revină la Ministerul Românilor de Pretutindeni, acolo unde în opinia Primului Ministru, a avut oCItește mai departe
Cristian Ianza și Petru Birău expun la cel mai important salon de arte vizuale din județul Gorj
Aproape 100 de artiști din România, dar și din America de Sud, America de Nord, Europa, Asia și Africa vor fi prezenți, începând de marți, 11 iunie 2019 la evenimentul cultural care marchează aniversarea de 30 de ani a unuia dintre cele mai apreciate festivaluri de arte vizuale din țara noastră, GORJFEST. Inițiat de Teodor Dădălău și Ion Cepoi în primăvara anului 1990, ca Salon Național de Imagini Document (fotografie și film documentar), GORJFEST împlinește în aceste zile și 15 ani de la transformarea sa în Festival Internațional al Artelor Vizuale.CItește mai departe
Deputatul PSD Laurențiu Nistor apreciază că măsurile politice ale Guvernului social-democrat au repus în valoare agricultura românească
Deputatul hunedorean Laurențiu Nistor, președintele Organizației județene PSD Hunedoara este de părere că măsurile fiscale și cele de sprijinire a producătorilor români luate de Guvernul social-democrat au făcut ca alimentele bio să devină mai accesibile pentru români. Acesta a arată că Guvernul PSD a redus TVA-ul de la 9% la 5% pentru produse montane, ecologice, tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, astfel încât alimentele de înaltă valoare calitativă au devenit mai accesibile pentru întreaga populație, iar românii sunt încurajați să mănânce sănătos. ”Actul normativ aduce beneficii importante peCItește mai departe
Invitație la teatru la Palatul Cultural din Lupeni.
Un eveniment teatral de excepție va avea loc miercuri, 12 iunie 2019, de la ora 20.00 la Palatul Cultural din Lupeni. Actori de excepție ai teatrului național românesc vor fi prezenți pe scenă, în cadrul unei piese de teatru de referință după celebra lucrare ”Încurcă lume” de A. D. Hertz. Este vorba despre comedia ”Amanta”, în regia lui Armand Calinovici, în care publicul din Valea Jiului îi va putea vedea pe îndrăgiții actori Ileana Olteanu sau Eugenia Șerban (în rolul Olga), Magda Catone, Monica Davidescu sau Tania Popa (îmn rolulș Didina Strâmbuleanu),CItește mai departe
Președintele Mircea Flaviu Bobora, vizită la nivel înalt în Portugalia
La invitația Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Mircea Flaviu Bobora, participă în perioada 10-14 iunie 2019 la vizita la nivel înalt și schimb de experiență în Portugalia. Pe parcursul acestei săptămâni, atât la Lisabona cât și la Porto, vor avea loc întâlniri cu reprezentanți ai Comisiei de Coordonare Regională și Dezvoltare a Regiunii Nord (Comissão de Coordenação e Desenvolvimento Regional do Norte – CCDR-N) și vor fi vizitate parcuri tehnologice și incubatoare de afaceri. CCDR-N este o instituție publică a cărei activitate vizează integrareaCItește mai departe
C.S. Inter Petrila câștigătoarea Cupei României – faza județeană
Clubul Sportiv Inter Petrila a câstigat finala fazei județene a Cupei României reușind să se impună în fața formației CSA Aurul Brad cu scorul de 2-0, cele două goluri fiind marcate de Marian Filip, golgheterul CS Inter Petrila. Stadionul Jiul a avut parte de foarte multă lume dornică de fotbal, fiind pentru prima dată când Jiul găzduiește finala etapei județene a Cupei Romaniei, o organizare ”ca la carte”, oficialii AJF Hunedoara și-au dat toată silința și au și reușit foarte bine să pună în valoare evenimentul. Cupa României este laCItește mai departe
ATENȚIE, șoferi! Schimbări majore la ITP- proiect
Vești importante pentru toți șoferii! Toți cei care dețin mașini înmatriculate în România sunt vizați. Este vorba despre inspecția tehnică periodică (ITP). Totul este prevăzut într-un proiect de lege, pus în dezbatere la Senat Potrivit proiectului legislativ, românii stabiliți în altă țară, dar care au mașinile înmatriculate în România, pot efectua ITP-ul în străinătate, fără a fi nevoiți să se întoarcă în țară. Totul este prevăzut în Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România. ITP-ul va puteaCItește mai departe
”Prima casă” pentru persoanele cu handicap. Drepturi noi pentru cetățenii cu dizabilități
Conform unui proiect legislativ inițiat la Senat, persoanele adulte cu orice grad de handicap vor putea beneficia de credit de la stat, în limita a 60.000 de euro, în cadrul unui program derulat prin Autoritatea Națională a Persoanelor cu Handicap. Proiectul prevede, de asemenea, noi drepturi pentru persoanele cu dizabilități – tratament balnear gratuit o dată pe an, accesul la transportul în comun sau la infrastructură, la clădirile și spațiile publice, norme europene existente deja în alte țări și pe care țara noastră va fi obligată să le pună înCItește mai departe
Zile libere legale 2019. Câte ZILE LIBERE sunt în luna IUNIE
Calendar zile libere legale 2019. Românii vor avea parte de zile libere la mijlocul lunii iunie, de Rusaliile Două zile libere legale sunt prevăzute în luna iunie, în calendarul sărbătorilor legale din România, însă una dintre ele pică în weekend. Este vorba despre sărbătoarea de Rusalii, din 16 iunie (Duminica Rusaliilor) și 17 iunie (Lunea Rusaliilor). Așadar, românii pot beneficia de o minivacanță de trei zile, socotind cu weekend cu tot. În plus, legislații muncii în România are prevederi clare în ce privește situațiile în care anumite categorii de salariați suntCItește mai departe
Adolescenţii, între control şi neglijare – Cuvânt pentru suflet
Relaţiile părinţilor cu copiii lor adolescenţi trec în mod inevitabil prin perioade de criză. Aceste momente tensionate nu reprezintă nicidecum un semn că relaţia nu este funcţională sau că adultul nu este un părinte suficient de bun. De multe ori, părinţii fac eforturi mari pentru binele copiilor sau pentru ceea ce cred ei că este spre binele copiilor. Sacrifică de la bani, stare de odihnă, de relaxare, confort de moment, până la unele vise personale sau profesionale. Toate acestea le creează multora dintre părinţi sentimentul că deţin dreptatea absolută înCItește mai departe
Veste REA pentru posesorii de telefoane Huawei! Ce se întâmplă cu aplicațiile Facebook, WhatsApp şi Instagram
Facebook va interzice preinstalarea aplicaţiilor sale pe telefoanele Huawei, decizia fiind o nouă lovitură pentru gigantul tehnologic chinez, care încearcă să îşi menţină afacerile în condiţiile interdicţiei americane de a cumpăra componente şi software din Statele Unite. Clienţii care au deja telefoane Huawei vor putea să folosească în continuare aplicaţiile Facebook şi să primească actualizări, a anunţat compania americană. Dar telefoanele Huawei noi nu vor mai avea preinstalate aplicaţiile Facebook, WhatsApp şi Instagram. Vânzătorii de smartphone-uri încheie deseori acorduri pentru preinstalarea unor aplicaţii populare, cum este Facebook. Aplicaţii precum TwitterCItește mai departe
Cum va fi VREMEA în vara anului 2019. Prognoza meteo pentru intervalul iunie-august, publicată de ANM
Vară toridă cu furtuni violente. Comparativ cu anii trecuţi, prognoza meteo anunţă în această vară valori termice ridicate, dar mult mai bogată în precipitaţii. Prognoza meteo arată că apariţiei furtunilor cu fulgere este ridicată pe parcursul următoarelor trei luni. Vremea continuă să fie instabilă şi la acest asfârşit de săptămână. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), cerul va avea înnorări temporar accentuate şi local, îndeosebi în jumătatea de est a ţării, la deal şi la munte, se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, cantităţileCItește mai departe
Primăria Municipiului Vulcan face ANGAJĂRI
Primăria Municipiului Vulcan, județul Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale vacante, după cum urmează: 10 posturi muncitor necalificat – Compartiment Salubrizare; 9 posturi muncitor necalificat – Compartiment de întreținere Domeniu Public și Privat; îngrijitor spații verzi – Compartiment de întreținere Domeniu Public și Privat. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățeniaCItește mai departe
ATENȚIE! SE IA CURENTUL ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA! VEZI UNDE!
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, E – Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Luni , 10 Iunie 2019 Valea Bradului (partial); Basarabasa (partial); Beriu (zona Blocuri complex, firme zona drumul Schiopului) 09:00 – 17:00 Deva, strazile Nicolae Grigorescu, Brancusi, Haraului, 22 Decembrie, Veronica Micle, Aleea Petuniei, Victor Babes (partial), Minerva 09:00 – 17:00 Marţi , 11 Iunie 2019 Nucşoara 09:00 – 16:00 Valea Bradului (partial); Basarabasa (partial); Jeledinti; Voia (partial);CItește mai departe
Încasările Primăriei Lupeni de la Straja au făcut posibilă asfaltarea unei străzi din Lupeni
În plus față de programul anual de modernizare a drumurilor pe care și l-a propus administrația locală de la Lupeni, în acest an încă o stradă a putut fi asfaltată datorită încasărilor foarte bune pe care Primăria le-a avut în sezonul de iarnă 2018-2019 din impozitele colectate în stațiunea turistică Straja. ”Se dovedește faptul că investițiile pe care administrația locală din municipiul Lupeni le-a făcut pentru dezvoltarea acestei stațiuni, încep să-și arate roadele. Dincolo de cele câteva sute de locuri de muncă existente la agenții economici din Straja, anul acestaCItește mai departe
Cele mai bune destinații pentru vacanțe alături de copii
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a găsit cele mai bune locații de vacanță pentru cei care vor să se bucure de un concediu minunat, alături de noii membri ai familiei. Selecția oferă opțiuni atât pentru proaspeții părinți cât și pentru cei cu câțiva ani de experiență🙂 Vacanțele alături de copii vin la pachet cu provocări la finalul cărora toți se bucură de experiența unor noi reușite. Desigur, zâmbetul pe buzele călătorilor crește dacă sunt ajutați de facilități precum trotuare adaptate pentru cărucioarele pentru copii, zone pentru alăptare sau spațiiCItește mai departe
Sărbătoare aniversară a relațiilor de înfrățire dintre Petroșani și Varpalota
Relațiile de înfrățire existente deja de mai bine de două decenii între comunitățile locale din Petroșani și Varpalota au fost marcate anul acesta în cadrul programului comun al activităților derulate de cele două orașe. După ce, în luna martie, evenimentul a fost marcat în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Petroșani, la finalul acestei săptămâni a fost rândul municipalității din orașul ungar să găzduiască un eveniment similar. Pentru a sublinia și mai mult importanța pe care o are înfrățirea cu Petroșaniul, autoritățile locale de la Varpalota au programatCItește mai departe
S-au pus în vânzare biletele pentru ”Hunedoara lirică”, ediția a III-a
O nouă ediție a ”Hunedoara lirică”, ediția a III-a va avea loc în județul Hunedoara la începutul lunii iulie. Evenimentul, ajuns la cea de-a III-a ediție, este organziat de Teatrul de Artă din Deva în parteneriat cu Consiliul județean Hunedoara. Potrivit organizatorilor, festivalul se va desfășura în mai multe orașe din județ (Deva, Hunedoara, Petroșani și Lupeni) iar din distribuția spectacolelor vor face parte artiști de renume din opera internațională. Spectacolele din cadrul festivalului sunt realizate în parteneriat cu Opera de Stat din Ruse – Bulgaria. De asemenea, Teatrul de ArtăCItește mai departe