Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși Petrila – Programul „A doua șansă”

Programul “A doua şansă” se adresează adolescenţilor, tinerilor, adulţilor, proveniţi din medii sociale diverse şi cu vârste variate, care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar și gimnazial. Programul oferă acestor categorii de persoane posibilitatea continuării şi finalizării învățământului obligatoriu fără a fi nevoite să-şi întrerupă eventualele activităţi profesionale sau familiale în care sunt angrenate.

Programul “A doua şansă” se adresează adolescenţilor, tinerilor, adulţilor, proveniţi din medii sociale diverse şi cu vârste variate, care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar și gimnazial. Programul oferă acestor categorii de persoane posibilitatea continuării şi finalizării învățământului obligatoriu fără a fi nevoite să-şi întrerupă eventualele activităţi profesionale sau familiale în care sunt angrenate.

Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși Petrila vine în sprijinul celor care doresc să își completeze studiile prin programul „A doua şansă – învăţământ secundar inferior” acesta având şi o componentă de pregătire profesională.

Nu există  limită superioară de vârstă pentru cei care doresc să se înscrie în acest program. Condiţia este ca aceştia să fi depăşit cu cel puțin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei și care se află în următoarele situații:

Pentru programul A doua şansă – învăţământ secundar inferior:

– au absolvit învăţământul primar obligatoriu (inclusiv în sistemul A doua şansă) dar nu şi-au continuat educaţia mai departe

sau:

– au absolvit o parte din clasele corespunzătoare învăţământului gimnazial (V, VI sau VII), dar au abandonat şcoala pe parcursul acestui ciclu de învăţământ – indiferent de momentul şi motivele abandonului.

Programul A doua șansă este un program flexibil, astfel încât să motiveze cursanţii şi să-i determine să-l finalizeze, să ofere mai multă autonomie şcolilor în ceea ce priveşte implementarea lui, dar şi sprijinul necesar tuturor celor implicaţi, prin programe de formare a personalului didactic şi materiale educaţionale pentru cursanţi şi pentru cadrele didactice.

Acte necesare pentru înscriere:

Elevii înscrişi în program pot avea niveluri şi aşteptări foarte diferite. Noul program asigură o ofertă transparentă de module pe care elevii le pot urma pentru a-şi forma competenţe, ca urmare a participării la activităţi de învăţare prin cooperare, în contexte reale şi cu sarcini şi teme care răspund intereselor şi nevoilor acestora.

Învăţarea va avea loc în grupuri mici (8-15 elevi în fiecare clasă). Cursurile se pot desfăşura după mai multe variante de orar (în timpul săptămânii după-amiaza sau seara, sâmbăta sau în timpul vacanţelor şcolare etc.) în funcţie de posibilităţile cursanţilor şi ale cadrelor didactice. Sunt planificate ore pentru consultaţii individuale la dispoziţia elevilor.

Mai multe informații puteți obține la sediul Școlii Gimnaziale nr 5 Petrila:

Absolvenţii au dreptul la continuarea studiilor, conform prevederilor legii, iar pentru  tinerii din program certificatul de absolvire nu va reprezenta doar  un succes personal, ci şansa unei alte zile de mâine.