Portarul Alex Borbei, Face Din Nou Senzație Sub Tricolor
Naționala Under-16 de fotbal a României participă în această lună la un important turneu amical, tocmai în Japonia. Dream Cup este competiția la care echipa antrenată de Adrian Văsâi ia parte, alături de țara-gazdă, Nigeria și Mexic. Meciurile se joacă pe Yurtec Stadium Sendai, Miyagi.
În cea de-a doua partidă a turneului Dream Cup, disputată la 14 iunie, România a întâlnit Mexicul, meci încheiat la egalitate (1 – 1 după 90 minute). Astfel, după loviturile de departajare, România învinge Mexicul cu 4 – 2, portarul lui ASU Poli (petrileanul Alex Borbei) fiind din nou erou sub tricolor, reușind să pareze două din loviturile de departajare ale meciului.
Borbei a fost titular și s-a remarcat în timpul meciului, dar mai ales la loviturile de departajare. Vă reamintim, petrileanul Alex Borbei care a debutat și la ASU Politehnica în acest sezon la 15 ani a fost protagonistul unei faze antologice. El a marcat din poartă în poartă, la chiar primul meci la naționala U16, într-un amical cu Cipru.
La turneu participă naționalele de juniori ale Nigeriei, Mexicului și a țării gazdă, Japonia, iar meciurile se desfășoară în sistem fiecare cu fiecare.
Primul meci susținut de echipa României U16 la turneul din Japonia a fost cu selecționata țării gazdă a turneului, Japonia U16 (12 iunie). Partida s-a încheiat cu egalitate, 1-1 după cele 90 de minute. Victoria a aparținut însă Japoniei, după loviturile de departajare (2-4 după penalty-uri).
Următoarea partidă se va juca la 16 iunie, ora 11:30 (ora locală): România U16 – Nigeria U16.
Lotul convocat de selecționerul Adrian Văsâi pentru turneul din Japonia:
Portari: Robert Popa (Horezu), Alexandru Borbei (ASU Poli)
Fundași: Sergiu Pîrvulescu (ACS Kids Tâmpa Brașov), Adrian Nicolae (FC Petrolul), Mario Nicolescu (Real Zaragoza/Spania), Eduard Avram (CS Gaz Metan Mediaș), Robert Lungu (FC Girona/Spania), Laurențiu Hagiu (FC Voluntari),
Mijlocași: Romeo Niță (FCSB), Andrei Pandele (FCSB), Sebastian Nechita (Juniorul Suceava), Claudiu Negoescu (FCSB), Mădălin Sturzu (LPS Banatul Timișoara), Alexandru Pantea (FCSB), Robert Csala (FK Csikszereda Miercurea Ciuc), Marius Simedru (LPS Banatul Timișoara), David Antone (ACS Kids Tâmpa Brașov)
Atacanți: Robert Tudor (FCSB), Tiberiu Curea (SC Dinamo 1948 SA), Ștefan Ionescu (SC Dinamo 1948 SA)
Continuă pregătirile pentru calificările la EURO 2020
Naționala formată din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2003 va face parte din Grupa 10 a calificărilor, alături de Rusia, Elveția și San Marino. Meciurile se vor disputa în România, în perioada 24-30 octombrie, conform următorului program:
24 octombrie: Rusia – San Marino, România – Elveția
27 octombrie: Rusia – România, Elveția – San Marino
30 octombrie: Elveția – Rusia, San Marino – România
Primele două clasate în cele 13 grupe de calificare alături de cele mai bune 4 locuri trei se vor califica la Turul de Elită din primăvara anului 2020, cărora li se alătură Spania și Anglia.
“Este foarte important pentru noi să participăm și să concurăm cu echipe din afara Europei. Pentru acest turneu, sper să le ofer jucătorilor mei încredere în ceea ce privește competițiile ulterioare. Suntem onorați că avem această posibilitate de a lua parte la un astfel de turneu special. Vrem să jucăm bine în această competiție”, a declarat Adrian Văsâi.
Dream Cup este folosit și ca o pregătire pentru viitoarele preliminarii ale Europeanului. România este în grupă echilibrată, cu Rusia, Elveția și San Marino.
Video: Cătălin Sarmasan Football Management