Europarlamentarul social-democrat Rovana Plumb a fost desemnată în calitatea de vicepreședinte al Grupului politic Social&Democrats (SD) din noul Parlament European. Acesta este al doilea mare grup politic constituit în Parlamentul European.
„Sunt onorată de susţinerea colegilor mei din PSD, dar le mulţumesc şi colegilor din grupul socialiştilor europeni pentru susţinere. Mă bucur că pot să reprezint atât PSD-ul cât şi România în familia noastră politică şi că vom putea participa activ la consolidarea proiectului european. Contribuţia pe care România şi-a adus ca preşedinte al Consiliului UE a fost foarte importantă şi avem destule proiecte pe care le trebuie să le ducem la capăt. În primul rând, tot ceea ce înseamnă investiţii pentru reducerea impactului negativ al schimbărilor climatice şi de asemenea tot ceea ce înseamnă egalitate de gen şi locuri de muncă decentă. În toate poziţiile pe care le vom avea, pe toate domeniile, vrem o Europă unită, nu una cu două viteze. O Europă care să îi reprezinte pe toţi cetăţenii, din statele membre!”, a declarat Rovana Plumb.